900 si cresc. Crestetzi puii lu’ tata.

Author: Cezar Gherman  //  Category: Uncategorized

E marti. Nu prea am apucat sa va mai spun si de mine. Sunt ITS OK :((. Pe bune acum sunt bine. Sambata sau duminica nu mai stiu cand exact iarasi mi-am muscat limba. Dar noroc cu gelul de la sorela mea din Barlad, Cami si cu mami meu de la Barlad, Mami Vio. Am pus de cateva ori pe rana …. FRESH. Asa ca fetelor nu v-a igrijorati ….. imi functioneaza si limba si cateterul :)) . Asa glumim noi aici in salon. Atata timp cat functioneaza cateterul si limba e ok. :)). Duminica a fost de serviciu doamna Simona. O iubesc. O stie. O femeie atat de devotata muncii mai rar. Duminica dupa ce am vazuto cum fugea pe holuri i-am facut o caracterizare: Vijelioasa ca un uragan… dar cand ajunge in dreptul tau, e plapanda ca si roua diminetzii. Din nou. O iubesc pe Tanti mama lu’ Bianca.O iubesc si pe Judith dar pe ea sunt suparat. Nu mai lucreaza cum lucra in anii trecuti. Acum e numa pe sus pe la femei. Fata ….unde sunt cafelele alea de le beam noi impreuna???

Ieri am facut analize. 900 de leucocite. Ma gandeam eu… le simteam deja cum cresc. Si acum le simt pana scriu. Tot ieri a plecat si Mr.M la ATI ( Terapie Intensiva). L-au mutat acolo ca avea tensiunea mica. Il tot certam sa nu se mai gandeasca la tensiunea lui ca deaceea scade. Am ajutat-o chiar pe Dr.Delia sa ii faca un RMK. Din pacate azi noapte Mr.M a inchis ochii pentru totdeauna. Imi pare nespus de rau de dansul. Ms.M mia dat vestea. Mi-a urat sanatate. A mai spus ca stie ca tot ce i-am zis la Mr.M i-am zis ca sa il motivez, sa il imbarbatez apoi s-a uitat in ochii mei si mia tras gluga in cap si masca pe fata. “Cezar…. masca Cezar. Sa fii tare si iti doresc numa sanatate.” atat a mai zis apoi a stat de povesti cu mama. Mr.M a murit in somn. Nu a simtit nimic. RIP Mr.M

Aseara am mancat din nou mai bine ca la restaurant. La restaurant platesti. Aici nu :)). Eu cu Adi am avut parte de un ospat. Ceafa cu cartofi prajiti si salata. Am facut o masa mare la care au fost invitate si 2 mamici. A mea si a lui Bogdan. Bogdan nu e bine.

Am fost matinal. A fost o zii buna azi. Mai putin vestile astea nenorocite care le primesc si care trebuie sa vi le zic si voua. Am invatat deja sa ma debarasez de probleme. Asta este. Viata merge inainte. Daca eu as fii fost ala cu un picior in groapa nu as fii vrut ca altu sa se streseze pt mine tocmai de aceea nici eu nu ma stresez. Asta este. LIFE IT LIFE. Si pentru mine ITS OK.

Intro alta ordine de ideei, un amic de-al meu a citit postul despre Gabitza. I-a scris o poezie. Rugamintea lui a fost sa pun o piesa pe blog la care voi sa dati play inainte de a citi versurile.

.                                                                       

PREA DEVREME

Inca o poezie despre Leucemie
A unui prieten ce avea sa fie
Un inger printre cei vii
Dar Dumnezeu l-a luat
Sa realizam ce avem
Sa pretuim ce suntem

Nu a stiut sa se uite la moarte
Decat ca la un prieten ce il desparte
De lumea in care a luat viata
Si a trait-o intr-o mare speranta

Prin ceea ce ai fost tu
Multi au invatat ceva
Trebuie sa pretuim ceea ce avem
Trebuie sa invatam sa pretuim viata

O portie de gris cu lapte
Noi care avem pofta de toate
De mine de tine, de noi, de viata
De tot ce inseamna frumos si speranta

In amintirea lui am scris
Aceste versuri vazute in vis
Odihneste-te in pace Gabitza
Prin trecerea ta in nefiinta
Ai deshis multe inimi,minti,dorinte
A nepasarii de viata a multor fiinte

Scrisa de YID     poezie_romantik


R.I.P. Gabriel :((

Author: Cezar Gherman  //  Category: Uncategorized

Traiesti o viata intreaga, iti faci o multime de prieteni si daca ai norocul nu treci prin asa ceva veci. Se spune ca stai cu un om o viata intreaga si nu ajungi sa il cunosti. Eu am fost prieten cu Gabi 2 ani si un pic. Nu l-am cunoscut cu adevarat decat in ultimele lui zile
Am sa va povestesc cum lam cunoscut pe gabitza. Eram la a2a cura din “prima leucemie”, era cura in care murise nea Mircea politistusi doar 1 saptamana 2 de la inmormantarea lu’ Buni Migdy. Mi-l aduc aminte perfect. era aprilie. mergeam la baie si lam vazut apropiinduse inspre mine cu pasi micuti si timizi, cu caciula pe ochii, infofolit bine in pijamaua lui ma saluta si se da la oparte…. a vzut ca ma grabeam. Salut si eu si fug repede. Ma suparase ceva la stomac parca, trebuia sa decartez….. Cand m-am intors, ne-am prezentat si cam atat. Zilele allea am mai vb cu el cand il prrindeam unde il prindeam …. il salutam, il intrebam ce mai face cum o mai duce etc. Observasem ca se simte bine cand vede o persoana ca se intereseaza de sanatatea lui. Defapt, cui nu ii place? Am purtat cateva conversatii scurte (dinalea de aplazie) si tin minte ca la una din ele m-a intrebat “da tu nu te plictisesti aici”. La care, eu deschid usa salonului si ii arat in pat, laptopul primit de la unchiu, cadou pt absolvirea facultatii ( ca doar orice inginer are un laptop). Nu a mai zis nimic. La scurt timp dupa, ma abordeaza Dr-itza lui si ma intreaba daca nu vreau sa ma mut cu el in rezerva. Acolo aveam baie proprie, dush, doar 2 paturi si o gramada de loc plus cineva cu care sa discut am zis ca merita sa ma mut in salonu 10. In salonul in care fusesem anterior avusesem un pacient ce suferea de o ciuperca la picioare…. iti rupea nasu …. se spala omu … se ingrijea… dar dupa 5 min mirosu era la loc. nu era vina lui. Am intors nasu si am plecat spre sal 10. Nu am stat decat vreo saptama atunci cu gabitza. Am iesit aman2 din aplazie si am plecat sprea casa. Dar ce saptamana….. Baiatu asta era atat de si mtit si de timid ca ma enerva… Intr-o seara am pregatit masa si i-am zis hai ma sa mancam. M-a refuzat. Nu mancase nimic toata ziua si cu o zii inainte. II era rau. Lui nu ii placea “nectarul zeilor” si de fiecare data dupa o portie ii se facea rau. Am insistat. A zis ca nu, sa intors cu spatele si a inceput sa planga. Nu stiam ce sa ii fac, ce sa ii zic si atunci am apelat la amintiri. La ce imi zicea mama cand faceam figuri la masa.; No rabda pana crapi de foame. A mai stat un minut 2 si apoi a venit sa ciuguleasca cu mine. Cand ne-am reintors la clinica dupa vacanta de acasa de 2 saptamani, salonul 10 era rezervat. Nu intra nimeni. Cand ne-am vazut era mai optimist … mai plin de viata. Aceea cura ne-a imprietenit pe noi: felul in care discutam noi de fiecare domnisoara in parte dupa ce plecau din salon, felul in care ne vorbeam, tot timpul mancam impreuna acum, imparteam tot. Eram ca fratii. Doi camarazi. Doi combatanti pe acelasi front. Daca la unu ii era rau, celalalt il ajuta.
Eu seara nu prea aveam somn. Ma mai jucam, mai pe mess cu prietenii, mai o muzica ceva…. A doua zii dimineata, ce sa ma trezesc? Se trezea el … asa era intelegerea… prima jumatate a zilei el pe laptop si mai pe seara eu. INca nu stia sa il foloseasca intrutotul.
Tin minte ca aparuse filmul 300. I-am povestit de el si i-am zis ca as vrea sa il vada. Era sambata seara. Venisera fetele de la deva sa mergem in Obsession. Da. De aici direct in obsession. Din perfuzie, direct in club. Gabitza ramasese in salon sa se uite la ceva filme. Nu va faceti griji. Cerusem voia medicului de garda. Si inca nu aveam analizele scazute. Nu sunt eu inconstient.
Dimineaza ajung pe la 6 si ceva …. eram fresh …. bausem numai fresh-uri. Intru in salon, Gabitza dormea. Eu i-am urmat exemplu. Cand m-am trezit am auzit discutia intre mama si gabitza. La intrebat mama pe gabi ce am facut eu azi noapte de dorm azi atat de mult. La care gabi spune. Tanti, pai stiu ca sa jucat si sa uitat la niste filme. pana tarziu. M-a acoperit. A mintit pt mine. Apoi cand l-am intrebat cum ii sa parut filmul, mia zis ca e frumos dar de groaza. Lui filmul 300 ii sa parut de groaza. Seara urmatoare l-am lasat sa se uite la Next ( Cu Nicolas Cage ). A vazut filmul
dar la final a adormit. A 2a zii eu am dormit mult si el nu stia sa isi dea drumu la film. M-am trezit pe la ora 12, 13 daca nu ma insel atunci. Cand m-am trezit imi spune: “Cezar hai ma ca sunt
foarte stresat”, de ce ? intreb eu …. Ca nu am vaz finalul la film. In fine … dam drumul la film si il intreb ep secvente … aici ? nu …. aici ? nu …. aici ? nu mai in fata …. aici ?? DA raspunde el …. Am
ras cred 10 minute de el atunci … a ras si el cu mine. Mai erau exact 2 minute din film. Cand Nicolas o ia pe tipa in brate si o saruta parca. Apoi apare castingul filmului. A ras si el in hohote cu
mine. A invatat o lectie atunci. Sa nu se mai streseze aiurea pt orice. Era foarte speriat, foarte stresat. Din orice se agita saracutul. Nu avea curajul sa infrunte nimic. Nici nu e de mirare. De la
varsta de 15 ani sa luptat cu leucemia. A trebuit sa se lase de scoala, si tot prin spitale de atunci. Oricum. Dupa acea cura a lasat-o mai moale cu stresu. Tin minte cum il incurajam eu, cum il motivam: “tartanee Its OK”.


Era un baiat tare elavios. Nu l-am auzit niciodata sa injure. Tocmai de aceea mare mia fost mirarea intr-o dimineata cand eu ma simteam mai rau si el ceva mai bine, eram cu spatele la el si ma striga “Tartaneee” cand ma intorc ….. cu un zambet mare pe fata imi arata “degetu mijlociu” dar totusi nu era ferm. Ii era rusine cred. Defapt era mai mult o tentativa. Am ras amandoi ca orbiii.
Dimineata veneau la vizita doctoritele si rezidentelede care se ocupau de cazul lui. El era treaz. Eu nu. Ma trezeam in timpul vizitelor si spuneam … Gabitza cred ca am murit si am ajuns in rai ca vad numai ingeri in jurul nostruu. Sau alta replica… “ce zii minunata am sa am astazi fiindca m-am trezit pe vocea linistitoare a Monei” ( una din doctoritele lui gabitza). Saracu se roshea si atata radea dupa ce se termina vizita. Astfel sa nu va zic ca la un moment dat a trimis un mesaj la o doctoritza pt care el avea o afinitate. Nici acum nu imi dau seama cum a avut curajul. I-am zis ca daca a putut sa trimita la o doctorita, sa trimita si la fetele de acasa, sa le combine. De atuci mai mult curaj a avut. S-a terminat si cura. Am plecat amandoi acasa urmand sa ne intoarcem in 2 saptamani in acelasi salon.
Mama din nou s-a “internat” cu noi. Avea 2 copii in salonul 10. De dimineata ne faceam planuri ce si cum mancam in ziua respectiva. Am observat ca apoi nici nu se mai plangea atat de mult de efectele citosarului. Ba mai mult era mai vioi, mai strengar, facea misto de mine si eu eram tare fericit pt el ca poate, ca are curajul si starea de spirit sa faca asa ceva. Tin minte cum statea in geam si imi zicea cand mai vedea cate o apartinatoare sau vizitatoare ceva: Cezar… ui …. ui ma acolo ma …. ia uite la fata aia ….. ehhhhh zii tu …. nui frumoasa??? La care eu … “Pfuaii de capu meu …. doamnee ce buna e. Mno aia da femeie Gabitza nui asa??? zii tu acuma!” la care el . “E. E. E buna” si radea. Incepuse sa trimita mesaje pe la fetele de la el din sat de acasa. Am terminat si cura cu bine. Era ultima cura lunga a mea. Asa sa bucurat ca am scapat, dar in acelasi timp se vedea pe el ca e posomorat ca el ramane acolo singur si nu mai sunt eu in preajma lui.
Dupa 2 saptamani s-a internat din nou. A 2a zii m-am internat si eu, pt o perioada de o saptamana. Cand m-a vazut sa bucurat enorm. Venise si Sanda cu el. Sora lui. I-a fost mama, sora si cea mai buna prietena in acelasi timp. Am stat cu el ultima saptamana in spital iar sora lui a luat locul mamei mele. Mergea la cumparaturi, ne pregatea masa si noi faceam glume pe seama ei.
Nu se supara. Radea si ea. eram 3 tineri pusi pe shotii. A fost o saptamana minunata in spital. Stiu cum suna dar asa a fost. La un moment dat m-a intrebat de ce nu a mai venit mama. I-am zis ca am lasat-o acasa ca poate agatam si noi ceva gagici si le aducem in salon si nu avem loc de ea. Iarasi a ras.
A trecut saptamana si ne-am promis ca o sa ne vedem doar la controale. Era si ultima cura a lui. Am zis ca ne sunam. Asa am si facut. Eu am plecat si el a mai ramas 2 saptamani. Ne sunam non-stop. Mai primeam cate un mesaj “Ce faci tartaneee??” Mi se umplea sufletu de bucurie.
In 3 August a fost ziua lui. L-am sunat. Asa surprins a fost. Toate astea se petreceau in 2007. Prin toamna, sfarsitul anului, nu mai stiu exact el iarasi s-a intors in spital. In Vara lui 2008 l-am urmat si eu. De data asta nu am mai stat cu el in salon. Dar ne vedeam destul de des. De data asta eu stateam cu Elvis, Paul si Tibi. Dick aia. Mai era si Emanuel si Florinel dar ei saracii s-au dus prea repede. In legatura cu gabitza… intelegerea era aceeasi. Dimineata la 7 venea in salon lua laptopul si ii ramanea lui pana pe la 15. Lucram in 2 schimburi. De mancat mancam impreuna in sala de mese cand si cum. Ce aveam fiecare imparteam si puneam pe masa. Eram aceeasi prieteni numai ca nu mai stateam in acelasi salon. Aceleasi mistouri legate de fete, incepusem sa il invat dota si heroes ceea ce il incanta destul de mult. Filme aveam la greu. Nu era o problema. Eu ma uitam noaptea. El le viziona dimineata. Dupa o comedie asa radea. Era un om usor influentabil. El mai venea din cand in cand la clinica. Mai facea o cura …dar nu prea mai avea chef de spitale. Cand venea la control spunea ca mai amana cateva zile cura. Apoi venea statea 3 saptamani, se refacea. Si tot asa. Ii era greu.
Ei bine, eu credeam ca il stiu pe Gabi ca pe propria-mi palma. M-am inselat. Si eu si restul. Toti cei care l-au cunoscut s-au inselat. Tu, cel care citesti aceste randuri si te gandeai ca ti-ai facut o parere despre Gabitza, am un mesaj pentru tine: nu te pripi sa tragi concluzii.
Maine sunt 3 saptamani de cand am facut poza asta. Spuneam intr-un post anterior ca el e mai suparat ca si mine de recidiva ce am primit-o. Atunci am stat si am facut planurile. Vin eu, si vine si el la cura de care tot incerca sa scape. Eu m-am internat Vineri iar el Luni. A venit intr-o stare nu prea buna. Nici fizica, nici psihica. Tusea enorm de mult. Nu putea manca. Si era daramat. Pe Marti deja era mai bine. Am tot incercat sa il combin sa mance o ciorba calda cu mine. Refuza categoric. I-am zis ca sorasa oricum merge sa imi ia mie o ciorba. SI o pun sa cumpere 3. Si vine si el sa mance cu noi fie ca ii convine fie ca nu. “Doar sti prea bine gabitza ca nu imi place sa manc singur. Si in plus deseara ai sa imi multumesti tu deseara cand o sa vezi ce bine tio facut o ciorba” – i-am zis eu. A mancat. I-a placut. Mai spre seara mi-a zis ca avusesem dreptate in legatura cu ciorba.
Atunci am prins momentul sa ii spun ca eu stiu ce e bine si ce nu pentru el cand vine vb de lupta si mancare. Eu stiu ce ii face bine si ce nu. SI sa ma asculte pe viitor. Starea lui era din ce in ce mai grava. Dar in acea seara era OK. A fost ultima seara in care s-a dat jos din pat. Miercuri de dimineata era putin mai rau …. tusea incontinuu. Eram tot timpul langa el. Desi aveam si eu 600 de leucocite. Stateam langa el si il incurajam. Spre seara i-a pornit o sangerare pe nas care nu a mai putut fii oprita decat la ORL unde i-au pus ditamai dopul in nas, legat pe la spate. Nici sa manca nu putea de acel pansament. Se intindea pana la busa superioara. Era groaznic de incomod. Dar nuse plangea. Apa nu putea decat cu paiul si aia foarte putin datorita unor afte din gura, afte cum am avut si eu. Dar nu se plangea. Era puternic. In tot acest timp de cate ori treceam pe la salonul lui …. DEGETUL SUS … asa ne salutam noi. Adica “its ok”.Vineri seara la un pahar de vorba cu el am apucat sa il intreb: Gabitza cine e fratele meu?? Razvan a raspuns el. Atunci l-am mai intrebat odata Cine e al 2lea frate al meu si coleg de spital “EU” a raspuns mandru. Frati de suferinta am spus eu. Suntem 2 si tre sa invingem boala asta nenorocita. O sa fie bine. Its OK am zis eu


Manca ce putea, cum putea dar manca. Am reusit eu si cu sora lui sa il facem sa inteleaga asta. Ca e bine pentru el, sa prinda puteri. Ulterior a inceput sa ii se umfle piciorul. Facuse Embolie. Vineri seara m-a chemat sa il ajut sa il duc la baie. Ca poate daca se pune pe wc o sa poata sa faca ceva. Normal ca am sarit ca ars am adus un scaun cu rotile dar nu stiam cum sa il ajutam sa se puna dat fiind faptul ca avea piciorul umflat si il durea. Am chemat infirmiera care nea spus ca nu e voie. Ia explicat si lui ca daca are embolie nu are voie sa miste piciorul. Atunci am observat ca Gabitza inca avea simtul umorului. A zis asa : “No ce e embolia asta??? Rau e sa fii taran prost” la care eu sa il consolez: lasa ba ca eu sunt la de la oras si am facultate si tot nu stiu” si el imi da replica “Oi fii eu taran prost dar maine vine laptopu si am Gugal”. Am ras in hohote. Asta se intampla pe vineri. Sambata trebuia sa vina mama la mine si i-am promis ca daca manca, ii aduc laptopul. Tot sambata a venit si maicasa si sorasa a plecat acasa. A spus ca manca orice numa sa il aduc. Sambata, vine mama si ii pune laptopul in salon, spunandu-i “gabitza poftim, cand te simti mai bine joacate ca ti-l las aici”. A mancat putin si cand m-am dus la el imi spusese ca mancase la care eu ” habar ce fericit m-ai facut ca te simti mai bine” la care el “habar nu ai ce fericit m-ai facut ca mi-ai adus laptopu” Sambata seara i-am pus un playlist cu cantareata lui favorita. Avea gusturi la femei :D    Piesa preferata a lui Gabitza : Nancy Arjam – Enta Eih. Trebuia sa pun si piesa !


Pana luni a fost tot mai rau. Dar nu se plangeaaaa. Era un luptator. Nu dadea dovada de slabiciune, era inversunat si slabit in acelasi timp.Treceam pe la salonul lui dar nu mai intram atat de des. Analizele mele erau mai scazute. 300 de leucocite. Evitam sa stau in preajma lui, nici el nu ma lasa sa stau langa el.  Tin minte doar ca i-am zis in felul urmator : ” Ba frate. Uite aici. Ai tusit tu, tusesc si eu. Ai sangerat pe nas, am sangerat si eu pe nas uite masca daca nu crezi ( era o mica pata de sange de cum am stranutat). Ai afta aia o am si eu. Ceea ce patesti tu patesc si eu. Eu te incurajez pe tine si tu ma incurajezi pe mine. In concluzie cu cat te faci tu bine mai repede cu atat am sa fiu si eu bine mai repede. Tu lupti pentru amandoi frate. Deci manca.” la care el imi spune ridicand mana si facandu-mi semnul vesnic ITS OK: Eu lupt ma. Da ce crezi ca ma las eu la niste afte. Lupt eu pentru amandoi frate” Se intampla pe luni seara.
Unchiul lui, mai mult decat un unchi pentru el as putea spune, a venit odata la 2 zile de la bistrita pentru el. Stateau cu el sa ii ofere ce mai avea nevoie. Si mama era acolo. Ia spus “mama” si nu odata. Era lucid. A multumit pentru tot.
Marti a fost mai rau. Seara a stat unchiul lui langa el toata noaptea. Se vedea clar ca are niste dureri extraordinare…. dar nu plangea… Nici macar nu se vaita. Nu era ca Mr.M care plangea acum 5 minute ca nu mai vine odata salvarea, nu plangea ca Mr.M ca il doare Febra. Era curajos si puternic intelept si intelegator. Isi acceptase soarta. Miercuri dimineata i-a spus unchiului ca a vrut sa plece insa portile raiului nu erau deschise. Am evitat sa il vad. Cel putin prima parte a zilei. Nu puteam sa il vad. Am mai intrat de cateva ori asa si ii spuneam sa fie puternic. El incerca sa ridice mana si sa imi arate ITS OK. Nu prea putea.

http://www.imagehosting.ro/images/kdbm17nc3ilajveegy5y.jpg

Mama a stat acolo langa el pe tot parcursul zilei. Vorbea cu el, il tinea, il ajuta. Toate astea impreuna cu unchiul lui Gabitza. Eu nu puteam. Stateam in sala de mese cu Sanduta. SI la un moment dat ma stiga cineva si imi spune. Te cauta maicata copile. Defapt ma chema Gabitza la el.
Statea in fund pe pat. Asa a stat toata ziua. Mi se rupea sufletul pentru el cand l-am vazut. Am ajuns in fata lui. Mama il tinea de o parte, unchiul de alta. A intins mana sa ma prinda de mana. Se vedea clar pe chipul lui ca se chinuie la fiecare cuvant scos din gura. Nu a contat pentru el. Mia spus: “Cezar sunt fericit ca te-am intalnit si ca suntem prieteni!” “Frati- l-am corectat eu” “Sa fii cuminte si sa o asculti pe mami tau, sa ai grija de ea si de tine. Sa nu te dai batut si sa fii tare” Nu stiam ce sa zic. Nu stiam cum sa ma manifest. “Ba nu vorbii prostii. Ai sa vii la mine la Deva. O sa fii bine. Ai sa vezi.” si atunci mi-a zis …. “Hai dute … ca ai analizele scazute. Dute sa nu te imbolnavesc eu mai mult.” Inca ma tinea de mana… nu ne-am dat dat drumul nici unul, ma indepartam incet si ma uitam la el … cu o mana imi arata ITS OK si cu cealalta inca ne tineam …. am ajuns de ma tinut de degete si parca nu imi venea sa plec si el ma strangea parca nu ar fii vrut sa imi dea drumul. Dar la un moment dat a spus… Hai dute… si mi-a dat drumul …. Am iesit pe hol si am izbucnit in lacrimi …. nu plangeam dar lacrimile imi curgeau siroaie. M-am dus in camera sa ma spal pe maini. Inca eram la 300 de leucocite. Am dat si masca jos.

Dupa vreo jumatate de ora m-am dus inapoi si l-am luat in brate, iam zis ca il iubesc si ca sunt fericit ca il cunosc. Atunci mi-a facut semn sa lupt, sa fiu puternic, ITS OK si a pus degetu pe pierpul lui …. a aratat spre ceruri si a pus degetu pe mine si a aratat in jur … dupa care a dat din cap si m-a facut sa inteleg ca o sa aiba grija de mine de acolo de sus din rai. Era puternic, curajos, impacat si calm. Cati credeti ca in fata mortii puteti da dovada de asa ceva ? Eu nu as putea. Atunci m-a trimis din nou. Stia ca nu imi face bine daca il vad asa. A inceput sa vb cu mama si cu unchiul lui …. spunandu-le ca vrea acasa. S-au adunat toate asistentele si medici in salon. Unchiu si mama erau acolo. A vrut sa intre si sanda. Dar a ales sa stea cu mine pe hol sa nu o vada Gabitza cum plangea.

S-au strans la usa salonului oamenii ca la circ. Daca aveam leucocite jur ca saream in ei. Eram fustrat. Eram nervos.
Eram indurerat. De ce trebuie sa moara el? de ce ? de ce el nu se plange? cum de e atat de calm si puternic? eram si mandru pe deoparte de el! Il admiram. Atunci am intrebat gloata din usa… “domnilor cati ani aveti?? Ii frumos ce faceti ? No va rog sa va cautati de lucru si lasati baiatu in pace.!!!!” Imi venea sa mor de nervi. Au venit asistentele sa ma tina de vorba… sa ma duca de acolo pana il scot pe gabi afara. Am zis ca nu sunt copil. Insa m-am ferit sa nu ma vada el. Sa nu se agite. Cred ca s-ar fii simtit aiurea sa stie ca il vad in starea asta. Dupa ce l-au bagat in masina. Am mers in spatele masini …. mama era langa el cu Mariuca… ii dadeau apa … si i-am zis la mama sa-i spuna ca il iubesc. La care el sa uitat la maamasi a spus: Si el il iubesc. Si pe dumneavoastra. Inainte sa il scoata din salon si-a cerut scuze tuturor medicilor de acolo si asistentelor daca le-a suparat cu ceva… si-a cerut scuze si celor care nu erau de fata prin intermediul celor prezenti. Iertare a cerut.
A plecat din clinica. Cu ochii inlacrimati, m-am pus in pat, castile adanc infundate in urechii si am dat drumu la muzica. L-a ora 11 a primit mama mesaj de la unchiul lui gabitza ca au ajuns cu bine si ca gabitza a dormit pe drum. Drumul ITS OK. Apoi la ora 4 dimineata dupa o portie de gris cu lapte, pe ceea ce avea el pofta a strigat ” mama, mama, ….. mama” si a inchis ochii pentru totdeauna. Odihnestete in pace frate.
A fost un credincios toata viata lui. Toata. Si in ultimele lui clipe nu s-a temut. A fost curajos si puternic, demn si intelept. Merita respectul tuturor. Il admir.

Piesa de azi e cu dedicatie pt Gabitza.Ascultati versurile cu atentie. Sunt prea adevarate, prea profunde, prea pentru Gabriel. :((

Michael Jackson – Gone too soon. Odihneste-te in pace Gabriel.

M-am saturat. Nu vreau sa mai scriu dinastea. Nu mai pot. Vreau sa scriu scurt si la obiect. Suntem cu totii bine, ne refacem, totul ITS OK. Am sa incep sa scriu si dinastea cand ma duc cu corina la transplant. Andra ne asteapta deja acolo.

Stupize Stupize cu Andreea Alpin :((

Author: Cezar Gherman  //  Category: Uncategorized

Ehe e vineri. Da. Am 15 zile de spital. Analizele stagneaza inca de luni, aceleasi valori. “e de binie”. Am inteles ca deabia pe saptamana viitoare daca incep sa creasca… deci cum am preconizat si eu plec de aici cam in 2 saptamani. Nu’i bai. Am timp. Acum am pus un playlist cu michael si beau un pahar de fanta. Ma simt ok. Ieri dimineata a murit un pacient. O sa va spun eu mai multe zilele urmatoare. Nu am chef inca. Nu vreau inca sa ma gandesc. A murit si Michael Jackson. A mai murit si Farrah Fawcett – blonda din Charlie’s Angeles versiunea veche. Azi noapte cand am primit vestea … direct from London m-am logat repede pe CNN LIVE si am urmarit transmisiile in direct de la spitalul unde l-au dus… Atunci ma gandeam …. ” Astia vor sa ma lase singur pe pamant?? toata lumea se duce?? Ma voi ati innebunit??” M-am calmat repede… sfarsitul nu e aproape. Credeti-ma! Acum v-a zic ca de 1 ora ma chinui sa scriu ce am scris pana in acest moment. Sunt distras. La fiecare piesa dea lu “Maical” tre sa dau tab numai ca sa il vad cum se misca …. e minunat. Pacat de toti care se duc. Sa vedetzi de acum ce de puradei cu numele de “Maical Giacson Mercedess” o sa aiba tara noastra. Nu’i asta o problema avem si Brad Pitt, Claudiu Supermen Gheorghita, Cerasela Chetuoman si lista poate continua.

Intr-o alta ordine de ideei ma simt bine. Nici febra nu mai fac. Uitati aici temperatura. Facetzi abstractie de 3-ul din fata si spuneti daca ati mai vazut drac mort! Am sa fiu bine! Sunt spartan. Nu ma plang.

Aseara am avut parte de un concert solo asa mistoo de am iesit afara sa nu trezesc spitalul la cum tuseam … Totul a inceput in momentul in care m-am intins in pat. Eram rupt. O mica gutureala, 2, 3 vocalize si apoi am inceput sa cant. Nu am mai dormit pana pe la 3 si ceva. Mr.M azi noapte pe la 1 si ceva s-a ridicat in fund din pat…. eu nu l-am observat. Eram cu castile in urechi, laptopu in brate, lumina imi batea in ochi nu mai vedeam nimic in jur. Noroc ca l-am auzit cum tipa in soapta. Da. Tipa in soapta. Cand a vazut ca mi-a captat atentia a zis sa ii dau un termometru ca nu il gaseste pe al lui. Am aprins becu si i l-am dat …. pe al lui. Ii era sub nas. A zis ca vrea doar sa isi verifice temperatura. Linistit ca niciodata, statea pe marginea patului, balanganind-u-si picioarele ca un copil pe hinta. Se uita asa prin salon, cautand parca ceva sa studieze. Se vedea ca-i plistisit. M-a rugat sa ii citesc eu temperatura de pe termometru ca nu-si gaseste ochelarii. Brb. Back :P. Iau termometrul, citesc si ii spun: Mr. M sa stiti ca pt linistea mea in noaptea asta ar trebui sa v-a mint un pic. Avand in vedere ca la numneata 37.0 inseamna ca sunteti febril, tin sa v-a anunt ca ati inregistrat o temperatura de 37.1. A facut niste ochii. Doamneee. In secunda 2 a inceput sa respire ca o bortzoasa in travaliu. Chiar s-a si intins pe spate ca una. Cu o voce de om speriat, ma intreaba. Sa iau un paracetamol ? Oare scade? Sau sa cer ceva mai puternic? Sunt satul. Azi m-a rugat sa inchid geamul ca el transpira. Afara era o calduraaaa de iti venea sa te sui pe pereti. Sec am raspuns. Acoperiti-va. el: Nu imi transpira numai capu. Eu; Stergeti-va. No lasati ca il inchid da-l incolo de geam. Il deschidem mai tarziu. Inchid geamu si dupa 3 minute il vad cu un evantai cum isi facea vant la cap. Jur ca imi venea sa crap de nervi. Colac peste pupaza tinea gheata pe talpi, sa ii scada febra aia de 37.5 care a facut-o la amiaza.

Azi a venit si Adi. El s-a internat cand eu am scapat. Nu am stat in salon impreuna decat vreo 2 saptamani. E bine baiatu. E tare. Mai are o cura si gata. Pleaca in concediu cu iubita in septembrie. Si eu am sa fiu in concediu atunci. La tm. Eu sunt mai castigat. Bafta lui. Multumesc mamei lui pt mierea ce mi-a adus-o. Ia uitel p’al meu.Si l-am prins cu nectarul zeilor in gura

Da sa v-a zic ce mica e lumeaaaaa. Azi a mers mama pe palier la femei si o abordeaza o femeie mai in varsta. “Doamana! Am auzit numai lucruri bune despre dumneavoastra. Am inteles ca sunteti foarte apreciata aici si ca stati cu fiul aici, si ca aveti un baiat frumos, destept, minunat, nemaipomenit , nemaiintalnit, extraordinar si teribil pe care il iubeste femeile. ( no bine … doamna sa oprit la faza cu devotata- restul am zis eu :-S ). Mama a multumit. Doamna spune ca si ea a stat in Jud Hd, Petrosani, dar pana la urma sa mutat in Arad prin anii 70 ( nu am retinut). Mama a dezvaluit ca si socrii de acolo au venit la Deva. Doamna intreaba: dar pe unde stateau ca lumea e mica, pana la urma a zis mama numele Gherman si Juhas Edith ( numele bunicii) la care doamnaaa spune “Suntem neamuri. Edith e verisoara mea primara si am prierdut legatura cu ea de cand am plecat din Petrosani” A scos mama telefonul si le-a pus in legatura. Asa s-au bucurat amandoua, parca erau la “subprize subprize” si mama era Andreea Alpin.

Doamnee ce tare e Michael….. am sa cumpar si eu albumu original Thriller. Vreau o bucatica din istorie. Zilele astea la fiecare post o sa fie cate o piesa din repertoriul lui. Apropo. Pentru el si numai pentru el s-a inventat termenul MEGASTAR.

Piesa de azi Michael Jackson – Another part of me. Sunt prea tari versurile. Asculta cu atentieeee. Feel free to comment.


Week-end prelungit….. cu peripetzii

Author: Cezar Gherman  //  Category: Uncategorized

Ohooo de vineri s-au schimbat multe pana azi. Am ce va povestii.
Ziceam vineri ce si cum am facut. Vineri am aflat ca intrasem intr-o aplazie mai puternica. O aplazie pe care eu nu o faceam curele de la “a doua leucemie” ( cum ziceam noi acum cateva luni prin salon). Inca nu simteam aceasta aplazie dar stiam ca se v-a instala cat de curand. Astfel vineri a trecut cum a trecut. Sambata dimineata trebuia sa vina mama de acasa si tin minte ca numa la supa aia de taietei cu bucati mari de morcov fiert si pui plus sarmale. Gandurile astea mi-au bantuit noaptea de vineri. Sambata am dormit ca un porc pana pe la 9 :)) apoi a venit mama. Am mancat ca un spart. Mirasar lumea. Am mancat ce si-au cumparat si ei de mancare. M-am cosmetizat. Am facut ultima mea poza cu par pt anul asta…dupa care am bagat masina in el. Deabia m-am scapat de vizitatori pana la urma. Vine omu …. dar mai si pleaca. La mama nu a fost deloc valabil proverbul. A ramas pe capu meu. De aceea a si venit. Nu regret. Ea e foarte fericita ca sta cu mine, ca ma vede cat manc, ca ma poate ajuta. E fericita ca e aici cu “cel ce a jegmanit-o o viata intreaga”. Sa ii tai factura pe fericire ? Nimic nu e gratis. Sau nu? Daca nu as mai jegmani-o as mai fii eu ??? TE IUBESC MAMA SI MULTUMESC. Am spus-o si o mai spun: E greu sa fii apartinator aici. Oricum, de mult nu i-am mai vazut fericire licarind in ochii ei.
Sambata noaptea. Atunci a inceput fericirea …. Ma deranja tusea aia nenorocita, asa ca am luat un halls sa mai imi calmeze gatul. De stiam eu ….. alegeam tusea. Am adormit cu bomboana in gura… si in somn mi-am zgariat limba. De mai multe ori. In acelasi loc. Dimineata ….. nu puteam vb. La orice miscare a limbii credeam ca mor de durere. Pana la urma am inceput sa fac clatiri cu ceva amestec de xilina si bicarbonat sa imi mai amorteasca limba. Faceam o gargara 5 minute …. nu mai simteam nimic altele 5, timp in care mancam. Incet, si sigur….. dar cateodata ma lua cu tremurici de la durerea de limba.
Spre seara am facut febra. 38 si ceva…. Atunci m-am bucurat ca e mama langa mine.
Luni inca de la prima ora eram zombie. Praf. Analizele erau scazute. 300 de leucocite. Slab domne, slab. Luni a fost o zii foarte nasoala. Nimic nu s-a legat cum speram. Limba inca ma facea sa ma sui pe pereti, febra nu ma lasa, de mancat nu prea puteam dar mai grav ….. nu vorbeam. EU, GHERMAN CEZAR ADRIAN mutzisem.  Si asta au observat-o cei din jurul meu. GRAV. Seara febra, apoi transpiratii, iarasi febra iarasi transpiratii. Luni am avut 39*. Temperatura maxima s-a inregistrat atunci.
Marti eram parca mai vioi. Defapt ERAM mai vioi. Mia zis-o mama. Si se vedea pe ea ca e bucuroasa. Atat de bucuroasa a fost ca si-a “tratat durerea de cap” cu o poseta. S-a molipsit de la autointitulata “Printesa si inteligibila si sexi-a si frumoasa care sta pe un piedestal” in ceea ce priveste posetele. Nui grav… Merita si ea cate o mica atentie, ii mai fac si eu din cand in cand…. cand o mai jegmanesc.
Marti am inceput sa nu il mai suport pe Mr. M. Nu am sa ii dau numele pt ca e un om de nimic si nu vreau sa fac confuzie sau sa jignesc restul populatiei care poarta acest nume.
Va zic cateceva despre acest Mr.M. : Pe el il doare febra. DA ! FEBRA IL DOARE. 2) Mr.M are pretentia ca geamul sa fie inchis chiar daca afara sunt 30 de grade pt ca el e la APLAZIE ZERO. 3) E un ipohondru 4) Mr. M se poate deplasa dar ii e greu sa mearga pana la baie sa faca pishu…. Astfel dansu are langa el 3 ploshti care si le umple cu urina…. apoi le trimite la golit. Apropo: depozitarea lor se face la capu dansului. 5) Nu stie a utiliza corect o plosca: scoate shtiutzu afara sa il bage in plosca.. si baga plosca in pantaloni. Parca ar fii patron la OMV si cand da sa faca plinu daca da acolo cateva zeci de litrii pe jos nu e bai. El isi permite. 6) Nu ar fii corect din partea mea sa nu spun ca are si ceva probleme cu prostata. DAR… se poate deplasa. Cateodata …. e racheta dom’le, insa daca il vede cineva sau ii ofera atentie, imediat intra intr-o staree de surmenaj total.
Ieri ne-am certat un pic in legatura cu plosca… nu de alta dar la domnu patron de la OMV caroseria e plina de benzina, pana si pe pantofi. E tot patat. Dar totusi un “domn” acest Mr.M. Si miroase a benzinaaaaa…..
Pe la 17 am servit ceva mai picant de la Mc. Asa mi sa parut mie reteta ideala dupa o tura de febra si un film. Atunci mi-am dat foc la valiza singur. Seara voma, noaptea voma + febra + tuse + bonus la transpiratie. Parca eram in noua oferta de la Orange. Cumperi ceva mic .. si primesti o gramada pe langa, minute, gratzie, mesaje, nr favorite etc etc. Nu am adormit decat pe la ora 3 si ceva …. in timpul unui film si cand m-am trezit sa sting laptopu finalul filmului mi-l aduceam aminte ca si cum s-ar fii petrecut in clinica si teroristul a pus o bmb cu antrax …. dar care nu era nociva. Deaia aveam tusea. Asa gandeam eu pana am pus laptopul la loc sigur. Ma intrebam …. Oare restul au antidot? ei de ce nu tusesc. Atunci mi-am adus aminte. Eu eram cel care ii facusem rau teroristului si pe mine vreoia sa se razbune.
Azi la 7 am fost UP and GO. Am surfat un pic pe net, sa nu zica doctorii ca nu fac miscare… si pe la 9 ma pun sa manc. Acum auziti aici: dau drumu la Zu, incep si ma desfasor in patcu masa pt ca in sala de mese am interdictie de la doctorita mea ( stiti voi. Printesa Hematologica sau Printesa Aplaziilor cum a botezato Dr. Cucuianu) … ma pun turceste, imi intind cornurile si batoanele, desfac iaurtul imi anesteziez limba ( pt a putea manca) si incep, incet, incet, shontac, shontac sa manc. Cam o ora la un iaurt si un baton mare. Dupa ce am terminat masa, ma pun sa imi aduc calabalancul. Intre timp bagam si in vena “mic dejunul campionilor” la perfuzie. Vine mama, strange dupa mine pleaca si la un moment dat Mr.M ma abordeaza:: “Cezar, asai ca am fost discret? Nici nu ti-ai dat seama ca am folosit plosca sub plapuma …. Ia zii … ai auzit ceva? ai simtit ceva?” Atunci am zis TACI. Si am inceput sa derulez planul de rezerva in cap. Cadane, tailandeze, bai in gheata, sanatate, prosperitate, fericire lucruri la care viseaza tot omu si toate astea pe vocea linistitoare a Anei Lesko care era invitata la radio Zu azi dimineata. Sincer sa fiu mia fost antipatica pana azi dar dintr-o data a cascat gura, si era inteligenta, plina de umor si spontana.
A venit si matusa Garo de la Bistrita in vizita. Mia adus mamaliga cu branza dinaia buna ( niciodata nu ii tin minte numele) si cu slanina. Pe comanda. A fost si fica dansei cu iubitu. L-am cunoscut pe Vali. Super baiatu. Asa m-am bucurat cand au venit.  Apoi am mai stat un pic prin salon, niste perfuzii, a mai alimentat odata Mr.M, din pura coincidenta la 5 minute am mai vomat si eu odata. “Sclabit” de putere ( cum zicea nea Filip), am dat comanda de amiaz la mama, si m-am pus la orizontala. O asistenta cu putere de convingere l-a convins pe Mr.M sa deschidem geamu 15 min. La care dansul da replica : Dar deschidetzi-l ca eu nu am nimic impotriva. Auzi dom’le ca din cauza mea se tine geamu inghis. Asistenta i-a explicat ca aerul curat face bine la plamani si o sa ne fie mai bine. Pt mine a fost mana cereasca. Am inceput sa respir mai bine, dar totusi tuseam. Nu eram obisnuit cu aerul proaspat, doar cu vapori de benzina si igrasia din salon. Venise si mama. M-am pus sa manc. Aceeasi procedura. M-am instalat la masa din salon, am anesteziat limba si ma pun sa manc. Incep incet, incet, shontac, shontac sa manc. Mr.M imi spune: sunt deja 3 sfert de ora de cand e geamu deschis ce facem ? eu raspund: Eu manc. , Mr.M: Tu manci asa incet sa imi faci mie rau ca tii geamu deschis. Cum poti avea sufletul atat de rau. Discutia a continuat mai aprins si mai aprins, eu il rugam sa taca sa pot manca, eu aducea argumente de ce vrea geamu inchis si de ce se pisa in plosca. Atunci am zis TACIIII ODATA DIN GURA (asa printre dinti) CA VREAU SA MANC LINISTIT LA AER CURAT. Dupa ce mia zis urmatoarea faza mi-au dat lacrimile de nervi ca nu puteam sa fac nimic. “Lasa copile ca o cunosc eu pe doamna aia care te trimite in spania la transplant, ca suntem prieteni vechii si o sun eu sa ii spun dinainte ce om esti. Imi venea sa il bat cu stativu. Am luat telefonu si incercam sa o sun pe mama sa sune doctorita respectiva. Sa vad pana unde il duce mintea lui aiurita. Mi-am luat blidu de zama si am iesit afara. Mama care astepta pe hol a intrat in salon la care Mr.M spune “Doamna temperati-va copilul” Ia zis mama de la obraz ca nu e frumos ce face dansul si l-a asigurat ca plodul ei nu a avut tangente cu nimeni de 2 ani de cand face “cursul de supravietuire”. M-am calmat. Poate nu m-as fi agitat atat de tare, dar e nasol. E o perioada naspa. Eu nu ma pot plange. As fii cel mai mare fraier sa ma plang si sa nu multumesc sortii ca eu sunt bine, ca eu nu sufar.

Piesa de azi. Goo Goo Dools – Iris . Enjoy.

Sunt mai matinal ca un cocos.

Author: Cezar Gherman  //  Category: Uncategorized

UPDATE: Am facut o harababura totala aici. Vineri dimineata m-am pus sa scriu pe Bleg dar nu aveam degand sa dau publish decat mai pe seara, dupa ce aflam si eu rezultatele analizelor, dupa ce stiam ceva concret. intr-un final am uitat de el. Asta este.

Vineri 19.06.09

Am avut o noapte usoara. Atat de usoara incat la ora 4 am fost in picioare. M-am odihnit super, la 11  rupeam patu. Cred. Pentru ca am pirdut notiunea timpului. Astfel la ora 4:30 m-a lovit foamea. M-a lovit dupa o jumatate de ora de zvarcoliri prin pat. Gata. Am savurat si o cafea, acum ascult niste chillout de la ibiza si ma gandesc ca sunt aici de o saptamana, analizele sunt ok, mai bine nici ca nu se poate ( asa spune doctoru) iar in acelasi timp ma gandesc ca mai am inca de 2 ori atat si plec acasa. Plec mai bine de cat am venit, plec oarecum “sanatos”, plec mai puternic si mai experimentat.

In timp ce imi savuram cafeaua, imi tot veneau amintiri de pe aici, de anul trecut cand ieseam la cafea la 6, 7 dimineata si imi dadeam importanta singur autointitulandu-ma “baiatu cu condica”. Faceam pontajul cand intra lumea la lucru. Tot la cafea azi dimineata mi-am adus aminte cum am cunoscut-o pe Andrada. Cat era ea de speriata saracuta, si ce zambet mare a afisat pe fata cand i-am zis ca eu nu sunt bolnav, ca eu sunt aici in clinica in vacanta, pt ca acasa nu imi pot bea cafeaua la 6 dimineata sa ma bata soarele pe fata. Nu am sa o uit niciodata cum a zambit atunci.

Sa va zic de sanatate. Nu am mai tusit azi noapte, spre deosebire de ieri noapte cand am crezut ca paralizez din cauza tusei. Pana la urma au descoperit ce imi provoca tusea aia blestemata. Acum ma trateaza cu ceva “apa dinaia de ploaie” si se pare ca are efect. In rest la fel. Vizita in cazul meu dureaza 1 minut, ceea ce ma face sa ma simt in siguranta din moment ce eu nu ma plang, ei nu au de ce sa isi faca griji. Sunt ok.

Gabitza ma cam supara. Tuseste. Nu mananca. Face figuri. Il inteleg. E racit. E speriat. E fratele meu de suferinta. Mi-a confirmat-o aseara cand m-am luat de el. E putin racit, face febra si asta il sperie. Asta ma sperie si pe mine. Dar suntem 2 si unde sunt 2 puterea creste. Defapt suntem mai multi. Sora lui sta cu el. Sanda. Ea e cea care ne-a facut cumparaturile zilele astea. Saracutza, cat am mai pus-0 noi la treaba, oricum … e o scumpa si pt asta ii multumim. Si eu si Gabi.

It’s all good !

Author: Cezar Gherman  //  Category: Uncategorized

Ce pot spune altceva decat “it’s all good” si ma refer pe buna dreptate ca totul merge ca pe roate. Incepand de azi nu mi se mai administreaza “nectarul zeilor”, “seva vietzii”, “elixirul tineretii”, otrava asta de citosar la care eu ii tot caut denumiri care mai de care mai siropoase, poate, poate nu le voi simtii atat de intens efectul. Tot de azi am inceput administrarea cu “apa de ploaie”, stiti si voi …. antibioticele alea ieftine care scot infectiile dintr-un elefant muscat de catre un komodo.

Analizele scad repede, ceea ce ma face sa cred ca e bine, blastii astia nenorociti nu sunt ei atat de puternici cum se dau ei, de unde rezulta ca la fel de repede am sa ii pun la pamant. Ganglionii au mai disparut, deabia sunt vizibili, asa cat un varf de spada de spartan :)).

Urmeaza aplaziaaaaa…. Sa vina. Cum vrea, cat vrea de puternica, nu mie frica. Vine mama si ma ajuta. Sambata vine. Pe cand se preconizeaza perioada mai nasoala, vine si mama. Nu isi lasa ea combatantul amanet. Vine si fratemio cu Larisa adusi bine inteles de al3lea copil a lu mama, Gabitza aka Speedy. Deci pe sambata am sa manc de acasa :X.

Ieri am facut punctia. A fost ok. Fara dureri, fara frica, fara panica. Astept doar rezultatele punctiei, sa vedem cat, ce si cum se afla in coloana. Cati crocodili…. vorba Corinei. Incet, incet toate se leaga, se leaga spre bine.

Piesa de azi : Jace Everett – Bad Things. Enjoy. E prea tareeee ! JUR !

Din nou la Cj. Din nou luptator. Din nou invingator pe viitor.

Author: admin  //  Category: Uncategorized

Ei uite ca apuc sa mai butonez si eu pe aici. Va salut. Am ajuns vineri in cj, si am inceput in forta: cateter si tratament direct. Ca niciodata asa grabit, ca niciodata atat de entuziasmat si totodata ca niciodata atat de slabit atat de repede. Acest coctail care il baga medicii acum in mine e mai agresiv decat tot ce am facut acum, asta e parerea mea. Analizele au scazut destul de repede, destul de bine…….. destul am indurat. Am avut cateva momente mai nasoale in care greatza s-a simtit la ea acasa, insa cu putina autosugestie toate au trecut.

Am avut si musafiri, Parintele Arhitect si cu Ing. Nelimitat. Doi prieteni si vecini de ai mei. Baieti de treaba. Oameni de suflet. Au venit sa imi tina companie la o ciorba de burta si un suc pe terasa. Sa va zic o faza tare? Dupa ce am luat masa am hotarat noi sa iesim la un suc, o bere, fiecare dupa cum ii duce organismul. Vine fata ia comanda si ii aduce la Parinte un ursus la 0,33l dar nu i-o desface…. dupa 5 minute domnisoara ce servea la masa noastra il vede fustrat pe Arhitect, se apropie si ii desface berea, realizand ca el nu stie cum, nu intelege sistemul. Am fost pe jossssss ! JURRRRRR !!!!!!!!!!

Maine ma asteapta punctia lombara, o mare placere a acestei cure. Ironic ca intotdeauna. Dar nu cred ca e cazul sa ma plang. Le duc eu pe toate. Sunt curios doar cate imi poate da viata asta? Cu cate ma mai incearca…. Am un mesaj pt Soarta : da ca duc …. da-mi ca sunt ca un sac fara fund. Cineva ma intreba acum vreo ora…. “Cezar cum o sa tii se para viata fara griji dupa ce faci transplantul??? nu o sa iti fie greu sa fii liber?” Si atunci ma intrebam ….. “oare ce mai imi iese in cale”

Acum va las si va dau o piesa tare tare. Enjoi, ca eu ma bag la somn :D

E Dumnezeu plin de ironie ??

Author: Cezar Gherman  //  Category: Uncategorized

Hello everybody !!!
A trecut ceva timp de cand nu am mai scris cu atata patima si dor de taste, dor de comentariile voastre, sete de viata si sete de coca-cola. Am sa va explic acum de ce ma cred un norocos, de ce ma cred un invingator, de ce ma cred un exemplu viu al rezistentei omenesti, de ce cred ca pot duce mai mult si de ce cred ca Dumnezeu este ironic.
Asta iarna mai precis la inceputul lui martie, in drum spre cluj am primit un telefon. Era de la Comisia de Aprobare a dosarului pentru Transplant ( nu stiu exact denumirea exacta). Ma anuntau ca a inceput cautarea de donator si ca imi trimit in mail si confirmarea. Am primit-o. Intradevar cautarea incepuse cu 2 zile. Intre timp …ce am mai facut cum am mai fost …. stiti ca am tot postat. Dupa cateva luni …. intr-o zii de marti … pana dormeam, simt un sarut pe ceafa….. Era mama. Fericita si cu lacrimi in ochii imi spune : Stii ce ti-a facut rost mama ? la care eu rupt de somn, buimac, teleghidat si fara nici o noima spun : Maduva … acum lasa-ma sa dorm. La care ea ma ia in brate ma pupa si ma lasa sa imi revin. Au urmat telefoane in stanga si in dreapta sa anunt lumea ca nu sunt unic … ca mai exista inca cel putin 9 oameni aproape ca mine pe pamant si mentionez oamenilor ca nu scapa ei de mine atat de repede. Tin totusi sa accentuez ca nu s-a gasit un donator 100% compatibil … deci teoretic inca sunt UNIC. Ceilalti 9 doar se apropie de mine … :D Tot timpul am spus ca nu exista alt dobitoc, nebun, om plin de optimism si de viata ca si mine …. vorbim la nivel molecular :D
Luni la o saptamana dupa veste … am plecat la sediul centrului mentionat mai sus, pt a discuta ce urmeaza …. unde plec cum fac …. cat costa… la ce usi bat ….
Am inteles ce trebuie facut… defapt nu prea … mama a discutat in timp ce eu ma jucam cu o scumpete de fetita in varsta de 1 an si 3 luni. Tot ce stiu e ca eram programat la Transplant la o clinica din Spania prin luna august. Fericire… iarasi telefoane … iarasi asiguram lumea ca nu scapa de mine … ca s-au pricopsit cu mine din prima clipa in care m-au cunoscut.
Timisoara!!!!!! Doamneeee !!!!! Ce oras……… Ce Mall …. Toata Deva incape in Mall-ul din Timisoara….. :X:X::X:X:X:X:X:X !!!! O femeie de acolo ma bagat in boala. Era bruneta … inalta …. superba … mirosea a paradis … Am intors capu dupa ea si am calcat in balta. Pana la glezna. A meritat. Da ma bagat in boala pt ca am racit. Am racit ca am stat ud la picioare. Inca sunt racit dupa 1 saptamana. Totusi …. o nimica toata in comparatie de ce flashuri am avut …. si vestea primita mai devreme de la preasitmata comisie.
Vineri in schimb am facut o analiza… Trombocitele mai mici . Sun repede la Cj. Sunt asigurat ca e de la raceala.
Si iacata a venit si saptamana in care trebuie sa plec la control. Vine si mama. Sa vb, sa vada, ce acte, ce usi, ce modalitati avem de a ajunge la cules de capsuni si maduva in Spania.
Eu de vineri banuiam ceva…. ceva necurat. Sa v-o zic pe aia scurta???? AZI AM AFLAT CA AM FACUT RESUTA. RECIDIVA cu alte cuvinte. Daca ar fii sa fiu intr-un grup as spune …. Sunt Cezar, am 27 de ani si sunt la a3a leucemie. Lumea m-ar saluta in cor : Buna Cezar.
E….. relax … nu e chiar atat de grav. Important e sa ajung la remisie completa. Si la asta ma pricep. In ceea ce priveste remisia completa pot fii asociat cu schumacher in F1, sau cu Bonjaski in K1. Deci inca odata relax … hai tu … nu plange. Zambeste …. cum fac si eu. Uite aici poza cand am aflat ca am primit-o pe a3a.

El e mai trist ca si mine :D

La ocazie :D
O furnica poate cara de 50 de ori greutatea ei. Un om cate leucemii poate duce pana le invinge? Nu stiu inca …. dar vreau sa afluuu. Da. Am sa o calc si pe asta in picioare. Si atunci ma intreb : De ce oare e Soarta, Dumnezeu atat de ironica cu mine? Vrea sa vada cat pot duce? O asigur si pe ea si pe Domnuuu ca ducccc ! duc mult …. rezist si rezist si rezist …. ca in reclama de la duracel cu iepurasii.
Mie mi-a aruncat cineva un colac de salvare ( prin programarea la transplant) dupa 2 ani de deriva prin ocean, prin apa rece si plina de pericole, si apoi mi l-a gaurit cu un harpon ( prin recidiva). Nui bai. Sunt un Michael Phelps autohton dar fara medaliile olimpice la innot. Recorduri am doborat si mai dobor. Nui problema.
Acum … Sper doar sa invatati ceva de aici. Sper sa comentati…. si sa meditati.
Piesa de azi : Paul Kalkbrenner – Sky And Sand. Enjoy. Enjoy LIFE. E minunata. Eu asa fac.

MAV- RIP.

Author: admin  //  Category: Uncategorized


Poza facuta in ziua in care acesta a plecat din spital. Cand a terminat cu tratamentul dupa prima leucemie. Tragic s-a intors in acelasi salon cateva luni mai tarziu.

Nu stiu cum sa incep. Ar fi trebuit sa scriu mai devreme, dar am vrut sa ma obisnuiesc un pic cu gandul(inca nu am reusit) si am vrut sa protejez alte persoane, care inca nu au aflat de aceasta tragedie. Au trecut mai bine de 2 saptamani de cand un prieten de-al meu s-a stins. Elvis. Baiatu fara de care, salonul 12, nu era “salonul12″. Ne implinea, ne completa, nu dadea inapoi de la nimic, era ferm pe pozitie si insufla un aer de luptator oricui. Asa a fost pana in ultima clipa. PUTERNIC, IUBITOR SI IUBIT. Acum imi trec atatea prin minte, atatea amintiri frumoase, atatea clipe in care ar fii trebuit sa plangem, sa suferim dar spre mirarea celor din jur noi radeam, ne bucuram. Traiam fiecare clipa.

Am fost 4.”Spartanii lu’ Borcea” Am mai ramas 3. 2 sunt in spital si 1 tot acolo v-a ajunge. Tot in spital. Eu. Eu cu o sansa in plus, oferita si de Elvis. Ma ajuta de dincolo. Cat poate cum poate. :(

Cine a fost Elvis? Un tanar de 30 de ani. Un om plin de viata. Un motociclist inrait. Un prieten minunat. Un caracter deosebit. Un sot devotat si un fiu minunat. Ce mi-a oferit mie elvis … o prietenie unica, intelegere, o sansa in plus, putere si imbarbatare, o gramada de amintiri frumoase si o multime de prieteni, o sora – Cami, sotia lui si o familie numeroasa in barlad. Spune-mi ce prieteni ai ca sa iti spun cine esti – un vechi proverb care a trecut prin mintea celor care au vazut cortegiul funerar defiland prin barlad si care pe moment si-au facut o impresie despre elvis. Am vaz lumea cum se oprea pe strada … strigau “putere familiei” “Dumnezeu sa il odihneasca” am vaz trecatori care au inceput sa planga… am asistat la ceva fenomenal. Plangea lumea la balcoane, plangeau privitorii si motocilistii plangeau cu tot cu motoarele lor. Toata lumea ia adus un ultim omagiu. O scena induiosatoare si incarcata de emotie a fost cand un boschetar sa apropiat de dric si cu lacrimi in ochii sia scotocit buzunarele si tot banetul gasit la pus in sicriu, pentru elvis, sa aiba si el pe lumea cealalta. Atunci inca odata am spus …. mare om ai fost ma… mare om.
A avut parte  de o sotie iubitoare. A avut parte de viata. Scurta cum a fost ea, s-a bucurat de fiecare clipa. A avut parte de o despartire prematura de cei care l-au iubit si l-au stimat.  A avut parte de salve de tun in ultima lui zii pe pamant si de onoruri din partea colegilor de serviciu. 30 de ani a trait pt altii, a ajutat si a iubit tot ce i-a iesit in cale. Oare cate ar mai fii putut face.

Dupa inmormantarea ralucai am spus ca nu mai pot sa plang. M-am inselat. Am plans ca un copil. Am plans in hohote, am plans de nu mai aveam aer, am suspinat. Si acum plang. Sufletul imi plange. Plangeti si voi. Aveti pentru cine. Plageti-l pe Elvis-Adrian. Nu mai pot. Nu mai am cuvinte.

custom essay writing service

Nici un plan de viitor…. inca !

Author: Cezar Gherman  //  Category: Uncategorized

Azi e saptamana de cand am auzit. Ce si cum, am sa va spun zilele astea. Momentan incerc sa schimb cate ceva in viata mea, ordinea prioritatilor, sa modific cate ceva la blogul asta. Am sa fac un post zilele astea ca sa va spun prin ce am trecut. Eu si ei. Probabil ca am facut postul doar ca sa nu dau 2 vesti rele una dupa alta.  Nici o piesa azi. Nici o poza azi. Nimic zilele astea. V-am pupat. Apropo. Azi mi-am visat recidiva. Si eram foarte incantat ca am ajuns sa vizitez Beijing-ul. Plecasem acolo sa fac niste analize, iar cand era sa plec spre casa intrebam pe toata lumea “unde se sta la ocazie sa ajung spre deva”