Visul, acul si cele doua combatante

Author: Cezar Gherman  //  Category: Uncategorized

Azi noapte am visat frumos. Nu mai stiu exact ce anume am visat, dar eram linistit, fericit si binedispus. Apoi totul sa terminat. Cand am deschis ochii am vazut aceeasi chiuveta subreda, care atunci cand tie somnul mai dulce incepe si face gargara, colegii mei de suferinta dormind in paturile alea in care a zacut atata suferinta. Atunci am realizat ca visasem. Atunci am spus “Doamne ajuta” si am bagat capul in perina. Ulterior m-am trezit cu acul in vena. Era Ana-Maria asistenta de serviciu care imi recolta sange pt analizele vesnice. Glasul ei minunat in fiecare dimineata ma binedispune. O persoana de nota 11.
Tot astazi am aflat ca joi s-a stins si domnul Dura. Pe dansul nu l-am cunoscut prea bine, Dumnezeu sa-l odihneasca, insa am intalnit-o pe fica sa care a stat aici cu el in spital pe toata perioada vacantei de vara. Ioana in fiecare seara isi deschidea patul extensibil si il monta la picioarele tatalui ei, ca la cel mai mic gest al acestuia sa ii fie alaturi.
Sa golit jumatate din salon pe la ora 12. Elvis si cu Tibi au plecat acasa pt urmatoarele 2 saptamani iar eu cu Paul am ramas sa ducem steagu mai departe. Ni sa alaturat si Emanuel si cu inca un domn, al carui nume nu l-am retinut spre rusinea mea.
A fost o zii plina de umor azi, deoarece am vizionat cateva showuri ale lui George Carling – unul dintre cei mai mari stand-up comedianti ai Americii. Mai spre seara iam provocat o durere de cap lui Paul dupa bataia ce i-am dato la table. :D
Am avut si ceva vizitatori azi, 2 fete de acasa, prietene bune deale fratelui meu si deale mele, au venit pe la mine sa ma inveseleasca. Se pare ca drumul pana aici a fost foarte lung de la Iulius Mall. Imaginea lor intrand pe poarta clinicii era parca desprinsa din “Saving privat Ryan” : se carau efectiv una pe alta, numai ca in loc de soldati murdari si plini de sange erau 2 fete superbe …..care schiopatau. =))

Prima zi de Blog.

Author: Cezar Gherman  //  Category: Uncategorized

Astazi am inteles si eu mai bine cum merge treaba cu blogul. Ce si cum. Nu e greu, dar nu am sa ma descurc :D. Momentan sunt in acelasi spital uitat de lume, unde toata lumea se teme de REQUIEM (firma de pompe funebre cu care clinica are contract), si unde fiecare isi plange de mila. O scanteie mai exista in loc, defapt doua : 1)personalul medical care e de nota 10 2) Compania din salon.

Eu de exemplu stau in salonul IT, fiecare are laptop, internet, TV, si cablu. Timpul trece mai repede aici pt noi decat pentru ceilalti “blestemati”. In salonul 12 prima data rasare caterinca si apoi soarele. Paul, Tibi, Elvis si subsemnatul …. cei 4 care au speriat leucemia :D.

Maine dimineata imi vin analizele, dupa care voi afla cam cat mai trebuie sa zabovesc aici. Tot maine Elvis si cu Tibi o tulesc acasa. Am sa raman aici cu Paul. E super de treaba domnul asta.
Tot maine incepe si noul an universitar, iar prieteni de-ai mei de la Deva vin la scoala, asa ca pe viitor nu am sa ma mai simt singur. Deja vreo 4 persoane sau aratat interesate sa stea pe capul meu …