Cezar Gherman aka AmishBoy

Ohooo de vineri s-au schimbat multe pana azi. Am ce va povestii.
Ziceam vineri ce si cum am facut. Vineri am aflat ca intrasem intr-o aplazie mai puternica. O aplazie pe care eu nu o faceam curele de la “a doua leucemie” ( cum ziceam noi acum cateva luni prin salon). Inca nu simteam aceasta aplazie dar stiam ca se v-a instala cat de curand. Astfel vineri a trecut cum a trecut. Sambata dimineata trebuia sa vina mama de acasa si tin minte ca numa la supa aia de taietei cu bucati mari de morcov fiert si pui plus sarmale. Gandurile astea mi-au bantuit noaptea de vineri. Sambata am dormit ca un porc pana pe la 9 :)) apoi a venit mama. Am mancat ca un spart. Mirasar lumea. Am mancat ce si-au cumparat si ei de mancare. M-am cosmetizat. Am facut ultima mea poza cu par pt anul asta…dupa care am bagat masina in el. Deabia m-am scapat de vizitatori pana la urma. Vine omu …. dar mai si pleaca. La mama nu a fost deloc valabil proverbul. A ramas pe capu meu. De aceea a si venit. Nu regret. Ea e foarte fericita ca sta cu mine, ca ma vede cat manc, ca ma poate ajuta. E fericita ca e aici cu “cel ce a jegmanit-o o viata intreaga”. Sa ii tai factura pe fericire ? Nimic nu e gratis. Sau nu? Daca nu as mai jegmani-o as mai fii eu ??? TE IUBESC MAMA SI MULTUMESC. Am spus-o si o mai spun: E greu sa fii apartinator aici. Oricum, de mult nu i-am mai vazut fericire licarind in ochii ei.
Sambata noaptea. Atunci a inceput fericirea …. Ma deranja tusea aia nenorocita, asa ca am luat un halls sa mai imi calmeze gatul. De stiam eu ….. alegeam tusea. Am adormit cu bomboana in gura… si in somn mi-am zgariat limba. De mai multe ori. In acelasi loc. Dimineata ….. nu puteam vb. La orice miscare a limbii credeam ca mor de durere. Pana la urma am inceput sa fac clatiri cu ceva amestec de xilina si bicarbonat sa imi mai amorteasca limba. Faceam o gargara 5 minute …. nu mai simteam nimic altele 5, timp in care mancam. Incet, si sigur….. dar cateodata ma lua cu tremurici de la durerea de limba.
Spre seara am facut febra. 38 si ceva…. Atunci m-am bucurat ca e mama langa mine.
Luni inca de la prima ora eram zombie. Praf. Analizele erau scazute. 300 de leucocite. Slab domne, slab. Luni a fost o zii foarte nasoala. Nimic nu s-a legat cum speram. Limba inca ma facea sa ma sui pe pereti, febra nu ma lasa, de mancat nu prea puteam dar mai grav ….. nu vorbeam. EU, GHERMAN CEZAR ADRIAN mutzisem.  Si asta au observat-o cei din jurul meu. GRAV. Seara febra, apoi transpiratii, iarasi febra iarasi transpiratii. Luni am avut 39*. Temperatura maxima s-a inregistrat atunci.
Marti eram parca mai vioi. Defapt ERAM mai vioi. Mia zis-o mama. Si se vedea pe ea ca e bucuroasa. Atat de bucuroasa a fost ca si-a “tratat durerea de cap” cu o poseta. S-a molipsit de la autointitulata “Printesa si inteligibila si sexi-a si frumoasa care sta pe un piedestal” in ceea ce priveste posetele. Nui grav… Merita si ea cate o mica atentie, ii mai fac si eu din cand in cand…. cand o mai jegmanesc.
Marti am inceput sa nu il mai suport pe Mr. M. Nu am sa ii dau numele pt ca e un om de nimic si nu vreau sa fac confuzie sau sa jignesc restul populatiei care poarta acest nume.
Va zic cateceva despre acest Mr.M. : Pe el il doare febra. DA ! FEBRA IL DOARE. 2) Mr.M are pretentia ca geamul sa fie inchis chiar daca afara sunt 30 de grade pt ca el e la APLAZIE ZERO. 3) E un ipohondru 4) Mr. M se poate deplasa dar ii e greu sa mearga pana la baie sa faca pishu…. Astfel dansu are langa el 3 ploshti care si le umple cu urina…. apoi le trimite la golit. Apropo: depozitarea lor se face la capu dansului. 5) Nu stie a utiliza corect o plosca: scoate shtiutzu afara sa il bage in plosca.. si baga plosca in pantaloni. Parca ar fii patron la OMV si cand da sa faca plinu daca da acolo cateva zeci de litrii pe jos nu e bai. El isi permite. 6) Nu ar fii corect din partea mea sa nu spun ca are si ceva probleme cu prostata. DAR… se poate deplasa. Cateodata …. e racheta dom’le, insa daca il vede cineva sau ii ofera atentie, imediat intra intr-o staree de surmenaj total.
Ieri ne-am certat un pic in legatura cu plosca… nu de alta dar la domnu patron de la OMV caroseria e plina de benzina, pana si pe pantofi. E tot patat. Dar totusi un “domn” acest Mr.M. Si miroase a benzinaaaaa…..
Pe la 17 am servit ceva mai picant de la Mc. Asa mi sa parut mie reteta ideala dupa o tura de febra si un film. Atunci mi-am dat foc la valiza singur. Seara voma, noaptea voma + febra + tuse + bonus la transpiratie. Parca eram in noua oferta de la Orange. Cumperi ceva mic .. si primesti o gramada pe langa, minute, gratzie, mesaje, nr favorite etc etc. Nu am adormit decat pe la ora 3 si ceva …. in timpul unui film si cand m-am trezit sa sting laptopu finalul filmului mi-l aduceam aminte ca si cum s-ar fii petrecut in clinica si teroristul a pus o bmb cu antrax …. dar care nu era nociva. Deaia aveam tusea. Asa gandeam eu pana am pus laptopul la loc sigur. Ma intrebam …. Oare restul au antidot? ei de ce nu tusesc. Atunci mi-am adus aminte. Eu eram cel care ii facusem rau teroristului si pe mine vreoia sa se razbune.
Azi la 7 am fost UP and GO. Am surfat un pic pe net, sa nu zica doctorii ca nu fac miscare… si pe la 9 ma pun sa manc. Acum auziti aici: dau drumu la Zu, incep si ma desfasor in patcu masa pt ca in sala de mese am interdictie de la doctorita mea ( stiti voi. Printesa Hematologica sau Printesa Aplaziilor cum a botezato Dr. Cucuianu) … ma pun turceste, imi intind cornurile si batoanele, desfac iaurtul imi anesteziez limba ( pt a putea manca) si incep, incet, incet, shontac, shontac sa manc. Cam o ora la un iaurt si un baton mare. Dupa ce am terminat masa, ma pun sa imi aduc calabalancul. Intre timp bagam si in vena “mic dejunul campionilor” la perfuzie. Vine mama, strange dupa mine pleaca si la un moment dat Mr.M ma abordeaza:: “Cezar, asai ca am fost discret? Nici nu ti-ai dat seama ca am folosit plosca sub plapuma …. Ia zii … ai auzit ceva? ai simtit ceva?” Atunci am zis TACI. Si am inceput sa derulez planul de rezerva in cap. Cadane, tailandeze, bai in gheata, sanatate, prosperitate, fericire lucruri la care viseaza tot omu si toate astea pe vocea linistitoare a Anei Lesko care era invitata la radio Zu azi dimineata. Sincer sa fiu mia fost antipatica pana azi dar dintr-o data a cascat gura, si era inteligenta, plina de umor si spontana.
A venit si matusa Garo de la Bistrita in vizita. Mia adus mamaliga cu branza dinaia buna ( niciodata nu ii tin minte numele) si cu slanina. Pe comanda. A fost si fica dansei cu iubitu. L-am cunoscut pe Vali. Super baiatu. Asa m-am bucurat cand au venit.  Apoi am mai stat un pic prin salon, niste perfuzii, a mai alimentat odata Mr.M, din pura coincidenta la 5 minute am mai vomat si eu odata. “Sclabit” de putere ( cum zicea nea Filip), am dat comanda de amiaz la mama, si m-am pus la orizontala. O asistenta cu putere de convingere l-a convins pe Mr.M sa deschidem geamu 15 min. La care dansul da replica : Dar deschidetzi-l ca eu nu am nimic impotriva. Auzi dom’le ca din cauza mea se tine geamu inghis. Asistenta i-a explicat ca aerul curat face bine la plamani si o sa ne fie mai bine. Pt mine a fost mana cereasca. Am inceput sa respir mai bine, dar totusi tuseam. Nu eram obisnuit cu aerul proaspat, doar cu vapori de benzina si igrasia din salon. Venise si mama. M-am pus sa manc. Aceeasi procedura. M-am instalat la masa din salon, am anesteziat limba si ma pun sa manc. Incep incet, incet, shontac, shontac sa manc. Mr.M imi spune: sunt deja 3 sfert de ora de cand e geamu deschis ce facem ? eu raspund: Eu manc. , Mr.M: Tu manci asa incet sa imi faci mie rau ca tii geamu deschis. Cum poti avea sufletul atat de rau. Discutia a continuat mai aprins si mai aprins, eu il rugam sa taca sa pot manca, eu aducea argumente de ce vrea geamu inchis si de ce se pisa in plosca. Atunci am zis TACIIII ODATA DIN GURA (asa printre dinti) CA VREAU SA MANC LINISTIT LA AER CURAT. Dupa ce mia zis urmatoarea faza mi-au dat lacrimile de nervi ca nu puteam sa fac nimic. “Lasa copile ca o cunosc eu pe doamna aia care te trimite in spania la transplant, ca suntem prieteni vechii si o sun eu sa ii spun dinainte ce om esti. Imi venea sa il bat cu stativu. Am luat telefonu si incercam sa o sun pe mama sa sune doctorita respectiva. Sa vad pana unde il duce mintea lui aiurita. Mi-am luat blidu de zama si am iesit afara. Mama care astepta pe hol a intrat in salon la care Mr.M spune “Doamna temperati-va copilul” Ia zis mama de la obraz ca nu e frumos ce face dansul si l-a asigurat ca plodul ei nu a avut tangente cu nimeni de 2 ani de cand face “cursul de supravietuire”. M-am calmat. Poate nu m-as fi agitat atat de tare, dar e nasol. E o perioada naspa. Eu nu ma pot plange. As fii cel mai mare fraier sa ma plang si sa nu multumesc sortii ca eu sunt bine, ca eu nu sufar.

Piesa de azi. Goo Goo Dools – Iris . Enjoy.

UPDATE: Am facut o harababura totala aici. Vineri dimineata m-am pus sa scriu pe Bleg dar nu aveam degand sa dau publish decat mai pe seara, dupa ce aflam si eu rezultatele analizelor, dupa ce stiam ceva concret. intr-un final am uitat de el. Asta este.

Vineri 19.06.09

Am avut o noapte usoara. Atat de usoara incat la ora 4 am fost in picioare. M-am odihnit super, la 11  rupeam patu. Cred. Pentru ca am pirdut notiunea timpului. Astfel la ora 4:30 m-a lovit foamea. M-a lovit dupa o jumatate de ora de zvarcoliri prin pat. Gata. Am savurat si o cafea, acum ascult niste chillout de la ibiza si ma gandesc ca sunt aici de o saptamana, analizele sunt ok, mai bine nici ca nu se poate ( asa spune doctoru) iar in acelasi timp ma gandesc ca mai am inca de 2 ori atat si plec acasa. Plec mai bine de cat am venit, plec oarecum “sanatos”, plec mai puternic si mai experimentat.

In timp ce imi savuram cafeaua, imi tot veneau amintiri de pe aici, de anul trecut cand ieseam la cafea la 6, 7 dimineata si imi dadeam importanta singur autointitulandu-ma “baiatu cu condica”. Faceam pontajul cand intra lumea la lucru. Tot la cafea azi dimineata mi-am adus aminte cum am cunoscut-o pe Andrada. Cat era ea de speriata saracuta, si ce zambet mare a afisat pe fata cand i-am zis ca eu nu sunt bolnav, ca eu sunt aici in clinica in vacanta, pt ca acasa nu imi pot bea cafeaua la 6 dimineata sa ma bata soarele pe fata. Nu am sa o uit niciodata cum a zambit atunci.

Sa va zic de sanatate. Nu am mai tusit azi noapte, spre deosebire de ieri noapte cand am crezut ca paralizez din cauza tusei. Pana la urma au descoperit ce imi provoca tusea aia blestemata. Acum ma trateaza cu ceva “apa dinaia de ploaie” si se pare ca are efect. In rest la fel. Vizita in cazul meu dureaza 1 minut, ceea ce ma face sa ma simt in siguranta din moment ce eu nu ma plang, ei nu au de ce sa isi faca griji. Sunt ok.

Gabitza ma cam supara. Tuseste. Nu mananca. Face figuri. Il inteleg. E racit. E speriat. E fratele meu de suferinta. Mi-a confirmat-o aseara cand m-am luat de el. E putin racit, face febra si asta il sperie. Asta ma sperie si pe mine. Dar suntem 2 si unde sunt 2 puterea creste. Defapt suntem mai multi. Sora lui sta cu el. Sanda. Ea e cea care ne-a facut cumparaturile zilele astea. Saracutza, cat am mai pus-0 noi la treaba, oricum … e o scumpa si pt asta ii multumim. Si eu si Gabi.

Ce pot spune altceva decat “it’s all good” si ma refer pe buna dreptate ca totul merge ca pe roate. Incepand de azi nu mi se mai administreaza “nectarul zeilor”, “seva vietzii”, “elixirul tineretii”, otrava asta de citosar la care eu ii tot caut denumiri care mai de care mai siropoase, poate, poate nu le voi simtii atat de intens efectul. Tot de azi am inceput administrarea cu “apa de ploaie”, stiti si voi …. antibioticele alea ieftine care scot infectiile dintr-un elefant muscat de catre un komodo.

Analizele scad repede, ceea ce ma face sa cred ca e bine, blastii astia nenorociti nu sunt ei atat de puternici cum se dau ei, de unde rezulta ca la fel de repede am sa ii pun la pamant. Ganglionii au mai disparut, deabia sunt vizibili, asa cat un varf de spada de spartan :)).

Urmeaza aplaziaaaaa…. Sa vina. Cum vrea, cat vrea de puternica, nu mie frica. Vine mama si ma ajuta. Sambata vine. Pe cand se preconizeaza perioada mai nasoala, vine si mama. Nu isi lasa ea combatantul amanet. Vine si fratemio cu Larisa adusi bine inteles de al3lea copil a lu mama, Gabitza aka Speedy. Deci pe sambata am sa manc de acasa :X.

Ieri am facut punctia. A fost ok. Fara dureri, fara frica, fara panica. Astept doar rezultatele punctiei, sa vedem cat, ce si cum se afla in coloana. Cati crocodili…. vorba Corinei. Incet, incet toate se leaga, se leaga spre bine.

Piesa de azi : Jace Everett – Bad Things. Enjoy. E prea tareeee ! JUR !

Ei uite ca apuc sa mai butonez si eu pe aici. Va salut. Am ajuns vineri in cj, si am inceput in forta: cateter si tratament direct. Ca niciodata asa grabit, ca niciodata atat de entuziasmat si totodata ca niciodata atat de slabit atat de repede. Acest coctail care il baga medicii acum in mine e mai agresiv decat tot ce am facut acum, asta e parerea mea. Analizele au scazut destul de repede, destul de bine…….. destul am indurat. Am avut cateva momente mai nasoale in care greatza s-a simtit la ea acasa, insa cu putina autosugestie toate au trecut.

Am avut si musafiri, Parintele Arhitect si cu Ing. Nelimitat. Doi prieteni si vecini de ai mei. Baieti de treaba. Oameni de suflet. Au venit sa imi tina companie la o ciorba de burta si un suc pe terasa. Sa va zic o faza tare? Dupa ce am luat masa am hotarat noi sa iesim la un suc, o bere, fiecare dupa cum ii duce organismul. Vine fata ia comanda si ii aduce la Parinte un ursus la 0,33l dar nu i-o desface…. dupa 5 minute domnisoara ce servea la masa noastra il vede fustrat pe Arhitect, se apropie si ii desface berea, realizand ca el nu stie cum, nu intelege sistemul. Am fost pe jossssss ! JURRRRRR !!!!!!!!!!

Maine ma asteapta punctia lombara, o mare placere a acestei cure. Ironic ca intotdeauna. Dar nu cred ca e cazul sa ma plang. Le duc eu pe toate. Sunt curios doar cate imi poate da viata asta? Cu cate ma mai incearca…. Am un mesaj pt Soarta : da ca duc …. da-mi ca sunt ca un sac fara fund. Cineva ma intreba acum vreo ora…. “Cezar cum o sa tii se para viata fara griji dupa ce faci transplantul??? nu o sa iti fie greu sa fii liber?” Si atunci ma intrebam ….. “oare ce mai imi iese in cale”

Acum va las si va dau o piesa tare tare. Enjoi, ca eu ma bag la somn

Hello everybody !!!
A trecut ceva timp de cand nu am mai scris cu atata patima si dor de taste, dor de comentariile voastre, sete de viata si sete de coca-cola. Am sa va explic acum de ce ma cred un norocos, de ce ma cred un invingator, de ce ma cred un exemplu viu al rezistentei omenesti, de ce cred ca pot duce mai mult si de ce cred ca Dumnezeu este ironic.
Asta iarna mai precis la inceputul lui martie, in drum spre cluj am primit un telefon. Era de la Comisia de Aprobare a dosarului pentru Transplant ( nu stiu exact denumirea exacta). Ma anuntau ca a inceput cautarea de donator si ca imi trimit in mail si confirmarea. Am primit-o. Intradevar cautarea incepuse cu 2 zile. Intre timp …ce am mai facut cum am mai fost …. stiti ca am tot postat. Dupa cateva luni …. intr-o zii de marti … pana dormeam, simt un sarut pe ceafa….. Era mama. Fericita si cu lacrimi in ochii imi spune : Stii ce ti-a facut rost mama ? la care eu rupt de somn, buimac, teleghidat si fara nici o noima spun : Maduva … acum lasa-ma sa dorm. La care ea ma ia in brate ma pupa si ma lasa sa imi revin. Au urmat telefoane in stanga si in dreapta sa anunt lumea ca nu sunt unic … ca mai exista inca cel putin 9 oameni aproape ca mine pe pamant si mentionez oamenilor ca nu scapa ei de mine atat de repede. Tin totusi sa accentuez ca nu s-a gasit un donator 100% compatibil … deci teoretic inca sunt UNIC. Ceilalti 9 doar se apropie de mine … Tot timpul am spus ca nu exista alt dobitoc, nebun, om plin de optimism si de viata ca si mine …. vorbim la nivel molecular
Luni la o saptamana dupa veste … am plecat la sediul centrului mentionat mai sus, pt a discuta ce urmeaza …. unde plec cum fac …. cat costa… la ce usi bat ….
Am inteles ce trebuie facut… defapt nu prea … mama a discutat in timp ce eu ma jucam cu o scumpete de fetita in varsta de 1 an si 3 luni. Tot ce stiu e ca eram programat la Transplant la o clinica din Spania prin luna august. Fericire… iarasi telefoane … iarasi asiguram lumea ca nu scapa de mine … ca s-au pricopsit cu mine din prima clipa in care m-au cunoscut.
Timisoara!!!!!! Doamneeee !!!!! Ce oras……… Ce Mall …. Toata Deva incape in Mall-ul din Timisoara….. :X:X::X:X:X:X:X:X !!!! O femeie de acolo ma bagat in boala. Era bruneta … inalta …. superba … mirosea a paradis … Am intors capu dupa ea si am calcat in balta. Pana la glezna. A meritat. Da ma bagat in boala pt ca am racit. Am racit ca am stat ud la picioare. Inca sunt racit dupa 1 saptamana. Totusi …. o nimica toata in comparatie de ce flashuri am avut …. si vestea primita mai devreme de la preasitmata comisie.
Vineri in schimb am facut o analiza… Trombocitele mai mici . Sun repede la Cj. Sunt asigurat ca e de la raceala.
Si iacata a venit si saptamana in care trebuie sa plec la control. Vine si mama. Sa vb, sa vada, ce acte, ce usi, ce modalitati avem de a ajunge la cules de capsuni si maduva in Spania.
Eu de vineri banuiam ceva…. ceva necurat. Sa v-o zic pe aia scurta???? AZI AM AFLAT CA AM FACUT RESUTA. RECIDIVA cu alte cuvinte. Daca ar fii sa fiu intr-un grup as spune …. Sunt Cezar, am 27 de ani si sunt la a3a leucemie. Lumea m-ar saluta in cor : Buna Cezar.
E….. relax … nu e chiar atat de grav. Important e sa ajung la remisie completa. Si la asta ma pricep. In ceea ce priveste remisia completa pot fii asociat cu schumacher in F1, sau cu Bonjaski in K1. Deci inca odata relax … hai tu … nu plange. Zambeste …. cum fac si eu. Uite aici poza cand am aflat ca am primit-o pe a3a.

El e mai trist ca si mine

La ocazie
O furnica poate cara de 50 de ori greutatea ei. Un om cate leucemii poate duce pana le invinge? Nu stiu inca …. dar vreau sa afluuu. Da. Am sa o calc si pe asta in picioare. Si atunci ma intreb : De ce oare e Soarta, Dumnezeu atat de ironica cu mine? Vrea sa vada cat pot duce? O asigur si pe ea si pe Domnuuu ca ducccc ! duc mult …. rezist si rezist si rezist …. ca in reclama de la duracel cu iepurasii.
Mie mi-a aruncat cineva un colac de salvare ( prin programarea la transplant) dupa 2 ani de deriva prin ocean, prin apa rece si plina de pericole, si apoi mi l-a gaurit cu un harpon ( prin recidiva). Nui bai. Sunt un Michael Phelps autohton dar fara medaliile olimpice la innot. Recorduri am doborat si mai dobor. Nui problema.
Acum … Sper doar sa invatati ceva de aici. Sper sa comentati…. si sa meditati.
Piesa de azi : Paul Kalkbrenner – Sky And Sand. Enjoy. Enjoy LIFE. E minunata. Eu asa fac.

Poza facuta in ziua in care acesta a plecat din spital. Cand a terminat cu tratamentul dupa prima leucemie. Tragic s-a intors in acelasi salon cateva luni mai tarziu.

Nu stiu cum sa incep. Ar fi trebuit sa scriu mai devreme, dar am vrut sa ma obisnuiesc un pic cu gandul(inca nu am reusit) si am vrut sa protejez alte persoane, care inca nu au aflat de aceasta tragedie. Au trecut mai bine de 2 saptamani de cand un prieten de-al meu s-a stins. Elvis. Baiatu fara de care, salonul 12, nu era “salonul12″. Ne implinea, ne completa, nu dadea inapoi de la nimic, era ferm pe pozitie si insufla un aer de luptator oricui. Asa a fost pana in ultima clipa. PUTERNIC, IUBITOR SI IUBIT. Acum imi trec atatea prin minte, atatea amintiri frumoase, atatea clipe in care ar fii trebuit sa plangem, sa suferim dar spre mirarea celor din jur noi radeam, ne bucuram. Traiam fiecare clipa.

Am fost 4.”Spartanii lu’ Borcea” Am mai ramas 3. 2 sunt in spital si 1 tot acolo v-a ajunge. Tot in spital. Eu. Eu cu o sansa in plus, oferita si de Elvis. Ma ajuta de dincolo. Cat poate cum poate.

Cine a fost Elvis? Un tanar de 30 de ani. Un om plin de viata. Un motociclist inrait. Un prieten minunat. Un caracter deosebit. Un sot devotat si un fiu minunat. Ce mi-a oferit mie elvis … o prietenie unica, intelegere, o sansa in plus, putere si imbarbatare, o gramada de amintiri frumoase si o multime de prieteni, o sora – Cami, sotia lui si o familie numeroasa in barlad. Spune-mi ce prieteni ai ca sa iti spun cine esti – un vechi proverb care a trecut prin mintea celor care au vazut cortegiul funerar defiland prin barlad si care pe moment si-au facut o impresie despre elvis. Am vaz lumea cum se oprea pe strada … strigau “putere familiei” “Dumnezeu sa il odihneasca” am vaz trecatori care au inceput sa planga… am asistat la ceva fenomenal. Plangea lumea la balcoane, plangeau privitorii si motocilistii plangeau cu tot cu motoarele lor. Toata lumea ia adus un ultim omagiu. O scena induiosatoare si incarcata de emotie a fost cand un boschetar sa apropiat de dric si cu lacrimi in ochii sia scotocit buzunarele si tot banetul gasit la pus in sicriu, pentru elvis, sa aiba si el pe lumea cealalta. Atunci inca odata am spus …. mare om ai fost ma… mare om.
A avut parte  de o sotie iubitoare. A avut parte de viata. Scurta cum a fost ea, s-a bucurat de fiecare clipa. A avut parte de o despartire prematura de cei care l-au iubit si l-au stimat.  A avut parte de salve de tun in ultima lui zii pe pamant si de onoruri din partea colegilor de serviciu. 30 de ani a trait pt altii, a ajutat si a iubit tot ce i-a iesit in cale. Oare cate ar mai fii putut face.

Dupa inmormantarea ralucai am spus ca nu mai pot sa plang. M-am inselat. Am plans ca un copil. Am plans in hohote, am plans de nu mai aveam aer, am suspinat. Si acum plang. Sufletul imi plange. Plangeti si voi. Aveti pentru cine. Plageti-l pe Elvis-Adrian. Nu mai pot. Nu mai am cuvinte.

custom essay writing service

.

Incep cu un gust amar si nu e de la cafeaua care o servesc.  Urasc momentele in care trebuie sa va dau vesti proaste.
Azi de 1 mai cateva millioane de romani au mancat mici, au baut bere si au ascultat lautarii la iarba verde. Alte zeci, sute si mii de persoane,  au mancat colaci si au ascultat preotii. Eu m-am numarat printre cei care au plans pe cineva azi. Astazi a fost dusa pe ultimul drum o stelutza de mare (vorba isabellei). Raluca Topor.Acest copil blajin, s-a despartit pentru totdeauna de familie astazi 01.05.2009.

Nu stiu daca sunteti la curent cu povestea Ralucai, daca ati cunoscut-o, daca i-ati auzit drama, daca ati aflat de aceasta tragedie sau daca ati fost alaturi de ea cu o rugaciune sau pur si simplu prin compasiune, eu vreau sa o admirati. La doar 11 ani, acest copil este pentru mine un monument de anduranta. Cati dintre noi cunoastem cu adevarat suferinta ? Cati dintre noi putem spune ca suntem maturi ? Cati dintre noi avem puterea de a lupta 4 ani cu o boala cumplita? Cati dintre voi intelegeti prin ce a trecut familia? Dar mai ales prin ce a trecut ea ? Patru ani de spitale, patru ani din “copilaria” ei a luptat cu moartea. Si eu care ma plangeam odata ca nu am avut o copilarie fericita. Ce sa mai zic de fata asta care nici o secunda nu sa plans.

Am fost uimit cand am ajuns la capela de pe Eminescu si am vazut atata lume afata. Erau zeci de oameni, probabil sute. Unii au cunoscut-o altii nu. Unii i-au fost colegii, altii dascali, vecini, prieteni si rude dar la final toti i-au fost alaturi. Am ramas inmarmurit. Pe chipurile lor se citea suferinta, mai putin a copiilor care nu intelegeau exact aceasta drama. Ce bine e sa fii copil. Apoi am intrat in capela pentru a imi aduce un ultim omagiu. Inauntru alte zeci de oameni. Toti inlacrimati. Toti privind in gol catre acel sicriu alb, pur. Lumea o plangea pe Raluca. Doua minute mai tarziu, o armata de preoti a intrat in capela si au inceput slujba. Linistea s-a instalat in capela. Glasul Protopopului Hotaran parca era o mana care ne strangea inimile secandu-ne parca de ultimele lacrimi. Inclusiv propiai inima si-o storcea. Cand a inceput dansul a vorbii a izbucnit lumea in plans. Si cerul a plans. Spuneam mai sus ca era o zii senina ca de vara. Insorita si calduroasa. Insa pe toata durata slujbei a plouat torential. Si cerul a plans!!Am sa va marurisesc ceva. SUNT NERVOS. Sunt nervos ca nu pot plange, nu pot sa imi arat durerea. Boala, trairile din spital, pierderea unor colegi, unor prieteni din spital, m-au facut de piatra parca. Inainte eram mai emotiv, simteam durerea si ma puteam exterioriza, ma puteam descarca. Acum nu mai pot. Am vazut prea multe. Si sufar in tacere. Oare ma confesez? Oare caut iertare sau intelegere ? Oare cate a vazut Raluca ? Oare ea mai avea lacrimi. Putere nu a mai avut. Inimioara i-a cedat.

De ce ? De ce a trebuit sa indure atat ? A facut leucemie in septembrie 2004. A luptat 4 ani. A facut 4 recidive. Toate lea invins. A plecat departe de tara pentru a cauta acolo ceea ce statul roman nu ia pus la dispozitie. Cu costuri enorme si eforturi deosebite, a plecat in Italia. TRANSPLANTUL A FOST CU SUCCES!!!!!!!!! si apoi cand mai avea o saptamana, slabita fiind, a lasat garda jos. Eu la varsta ei, as fii lasat-o de mult. Si voi la fel. Da. Si noi la fel. A facut stop cardiac sarmana de ea. Medicii au incercat sa o resusciteze. Cu o ultima suflare si-a rugat mama sa o lase sa se odihneasca. Acum se odihneste …. in pace. Dumnezeu sa o ierte.

Si acum pe cine sa dam vina? Pe Dumnezeu ? Nu ! Cel putin parintii ei nu fac asta. Ieri mi-au zis cand i-am cunoscut ( ei si cu mama se cunosc si imi stiu cazul) : Cezar fii tare. Fii puternic. Fii increzator in Dumnezeu. Te va ajuta. Si eu numa la asta ma gandeam: “Cum pot oamenii astia sa fie atat de puternici? De unde atata forta? Ce greu e sa fii parinte!!!”

Pe Dumnezeu nu pot da vina. Alt tap ispasitor trebuie sa gasesc. STIU. Ii iau pe rand. ILIESCU, NASTASE, TARICEANU. Niste oameni care cu o simpla iscalitura ar fii putut pune la dispozitie o gramada de solutii pentru suferinzii nostrii compatrioti. Oare Raluca ar mai fii azi ? Oare as mai scrie eu acum daca aceasta fata ar mai fii in viata ? Mai mult ca sigur astazi nu scriam daca acum 2, 3 ani se putea face ceva, ceva ce in Israel se face de 30 de ani, in Italia, Spania si Germania de vreo 10 daca nu mai bine. Statul ne omoara copii. Indiferenta lui ma macina. Ma exaspereaza. Indiferenta lui s-ar putea sa ma omoare si pe mine si pe tine. Cum i-am zis si la mama: Daca as stii ca nu mor, m-as detona in parlament. RUSINE !

De mine ce sa va zic? Sunt bine, bag pastile zilnic, stau in casa toata ziua din motive meteorologice. Ori bate vantul ori ma bate soarele. Sunt ok. Astept donatorul. Am par. Va arat ? Fac si sport. Uite cata brandu pe mine.

Piesa de azi . Elton John – Sacrifice. Enjoy. Sper ca Raluca v-a dat o lectie de viata.

.

Ma plangeam zilele astea cuiva : “Nu pot lucra”. Acum cateva luni am scris pe blog plangandu-ma din nou : Fara soare vara asta. Nu am voie. M-am plans ca nu am avut parte de un majorat, de o masina, nu am avut parte de multe lucruri. Poate nu le meritam sau pur si simplu nu mi le permiteam.

Astazi din lipsa de ocupatie am cautat pe google “idei de plictiseala” la indemnul lui gabi. Prima pagina …. blogul unui tip care spenea ceva de Emo. Cum ei sufera, cum nu ii intelege nimeni, cum toata lumea ii judeca pentru faptu ca ei vad viata intr-un stil morbid dpdv al personalitatii lor si apoi mai jos erau 2 filmulete. Copii din africa.

De boala mea nu m-am plans prea mult zic eu. M-am consumat doar din punctul de vedere al cetateanului care nu poate face nimic pentru a se salva, pentru ca statul nu ne da nici o sansa. Noua. Oamenilor. Celor care suferim. Astazi m-am intrebat. Noi suferim ? noi cei care avem ce manca, ce incalta, ce bea, ce conduce, noi cei care avem un acoperis deasupra capului, noi care mergem la un film, la mall, la cumparaturi. Inghetata, sucul prajiturile sunt “un fleac” pentru noi, cei nascuti intr-o lume civilizata. Pentru altii ….lux … vis.

Da exista si astfel de persoane.

Ia ganditi-va. De cate ori v-ati plans ca “anu asta nu ma duc la mare”, vai …. imi trebe oja aia noua, as bea o cola dar mie lene sa cobor la magazin (in cazul meu), sunt plictisit/a, nu imi ajung banii sa imi cumpar si blugii si camasa, mi sa stricat masina….. etc etc etc etc.

Oare ei se plang? Oare ei au vreun viitor ?Nu tie rusine putin? MIe imi e…. :((

Priesa de azi : Michael Jackson – Earth Song.Enjoy

Sunt fustrat, necajit, deceptionat si plin de deziluzii. Pt ca a murit Nea popa, pt ca a facut recidiva Elvis, pt ca speram sa fie totul bine cand ma duc la analize si nu a fost bine pt colegii mei de acolo. Mihai a plecat la autotransplant la Timisoara. Analizele mele au iesit bine. Mai putin una, care nu e chiar asa importanta pt moment, dar sper sa imi revin peste ceva timp.

Am inceput tratamentul cu pastile. Saptamana asta iau cam 17 pastile pe zii. iar sambata vreo 25, apoi incep tratamentul normal cu 20 de pastile saptamanal. Miarius e bine.

Sunt si fericit in acelasi timp. Am aflat in cursul zilei de marti ca s-a declansat cautarea donatorului pentru transplant.  Acum ma apuc sa caut poze de la Cj. Am sa uploadez pe site.

Piesa de azi Sinead O´Connor – Nothing compares

     In sfarsit dupa o saptamana de stat in casa am iesit. La o expozitie de arta. Si-au expus operele cativa profesori de la liceul de arta din deva “Sigismund Toduta”. Am fost invitat de catre o artista. O artista pasionata de fotografie si hentai. Extraordinar. Atatea genii in aceeasi incapere. Oana, Ioana, Kara, Madame, sa nu o uitam si pe Gifted Bitch. Bineinteles ca ei nu si-au expus nimic inafara de personalitatea lor extraordinara si pantofii cu toc. A fost minunat sa admiri atata lume plina de cultura artistica, sa discuti picturile, grafica si fotografiile facute de unii artisti care nu i-am enumerat mai sus. Nu i-am enumerat pt ca nu ii cunosc. Poate nu merita sa fie cunoscuti, dar cu siguranta, cei care i-am amintit merita. Intradevar merita. Sunt adevaratii artisti care conteaza. Pentru mine.
   Ce am mai facut zilele astea? Nimic. Toata ziua stau in casa, ma uit la stiri si filme.Deocamdata e prea frig sa ies. Am primit vesti proaste de la Cj. Elvis a facut recidiva. Elvis e super. Elvis v-a trece cu bine peste toate. Azi e prima lui zi de spital.Am vorbit cu el. Nu se simtea prea bine. Cel putin moralul lui era la pamant.
   In drum spre acest vernisaj, am venit pe tocuri. Pe tocurile artistei. Noroc ca se tinea de bratul meu. Noroc ca nu era gheata. Norocul ei ca imi placea sa o tin aproape de mine.
   Ma duc sa vad si picturile.
   Piesa de azi Enigma – Sadness. Enjoy.