Acelasi salon, acelasi pat, mai putina lume, tot atata suferinta
Author: Cezar Gherman // Category: Viata in spitalIeri am venit la Cluj. Dupa un maraton cu startul la autogara ( am adormit in autobuz) apoi clinica laborator, oncologie (unde mi sa montat cateterul v3.0 ) si cu finishul in salonul nr.12, am inceput in forta ciclul B din cura nr 3. E prima data cand reusesc sa incep tratamentul in ziua in care am ajunsin Cluj. Asta imi va scurta sederea cu o zii, ceea ce ma face sa fiu foarte optimist. Dealtfel 2 colegii au terminat cu spitalul. Elvis a terminat cele 4 cure si acum va venii doar la controale, iar Marius a plecat la transplant la Timisoara. Sora lui este compatibila. Ii tin pumnii si sper ca toata lumea sa fie la fel de bine. Cand am spus la titlul postului “tot atata suferinta” sa stii ca am vb serios. Bogdan, un alt coleg de aici, a avut leucemie de 3 ori. Si a scapat de fiecare data. Acum se pregatea de auto transplant. Cand sa plece la Timisoara sia facut niste analize necesare, ce tin de protocolul dinainte de transplant…. si iarasi ii sau descoperit blasti. Mi sa rupt sufletul. Dar va trece si peste asta si va trece cu bine. Oricum e optimist. Emanuel si el e cam rau zilele astea. Are niste dureri de nici cu morfina n ii trec. Ma doare parca si pe mine cand ma uit la el si multumesc soartei ca eu nu am trecut prin asa ceva.
Pana am fost acasa am avut cateva zile minunate alaturi de oameni minunati. Am ras si am uitat de toate necazurile.
Cu clinicile petru transplant lucrurile merg destul de incet. Din 10 clinici mia raspuns doar una. Astfel :”Daca aveti donator puteti venii la noi. Va costa 138.000 de Euro. Va asteptam cu bratele deschise. Oricum e un inceput. Astept oferte. Oare pe e-bay nu gasesc clinici dornice de pacienti ca mine>???
O alta dilema care o am …. nu mi se gaseste donator. Ar trebuii sa fiu dezamagit, sau fericit ca nu exista alt om pe lumea asta care sa aiba aceleasi caracteristici ca mine? oi fii eu oare unicat (dpdv celular vorbind). Cred ca e mai bine sa fiu fericit decat sa fiu dezamagit.
Am decis sa ma implic mai mult. Sa imi dau mai mult interesul in ceea ce priveste cautarea de clinici. Celalalt site, www.ghermancezar.go.ro mi la facut un baiat de care nu stiu mai nimic. Un cont de acolo e gresit. Si nu dau de el sa il schimbe. iam trimis mailuri buzzuri detoate. nimic. Acum am decis sa iau legatura cu hostul sitului sa il conving sa imi dea el useru si passu de la site. Nu stiu daca e posibil asa ceva . desii am dovezi ca e situl meu. Blogul cred ca ar fii unul din ele. Sper ca pana la sfarsitul saptamanii viitoare sa imi dea curs cerintei mele. Apoi voi sterge situl, si voi apela la profesionisti.
Oricum… Emanuel colegul meu ( maghiar de origine) ramane pana dupa data de 1 in spital. Asta doar ma face fericit. Nu pentru ca sta si sufera. As vrea sa stea sa se simta la fel de OK ca si mine, ci pentru ca astfel UDMR-ul pierde 2 voruri. Nu se va vota la urna mobila.
Acestea fiind spuse…. am o intrebare pentru voi…. Cu cine votam ??? Avem oare cu cine??? Merita vreun candidat parafa din partea noastra??? Eu stau si ma gandesc care e RAUL mai putin RAU ??
PS. Larisa imi e dor de tine.
November 23rd, 2008 at 12:09 pm
Si mie mi-e dor de tine…si e cea mai mare dorinta a mea sa te faci bine si sa povestim ce vom face mai departe..caci stii ca te iubi mult…ai grija de tine,baby,si fii puternic!!!
November 23rd, 2008 at 11:50 pm
Si mie mi-e dor de tine…chiar mai mult decat iti poti imagina…ai grija de tine,baby,sa te faci bine curand,sa vii acasa,sa povestim,impreuna o sa o scoatem la capat…I miss u so…te iubi..
November 25th, 2008 at 12:09 am
…imi e dor de tine frate….de vreo 3 ori am incercat sa iti las comment si nu am bagat e-mailu si s-a sters..acum voi fi scurt si la obiect..sunt oameni care tin si se gandesc mult la tine..sper sa ai o seara faina si ca cel de sus iti poate face seara faina….ne vedem curand..abea astept sa stam la poveste..