Poza facuta in ziua in care acesta a plecat din spital. Cand a terminat cu tratamentul dupa prima leucemie. Tragic s-a intors in acelasi salon cateva luni mai tarziu.
Nu stiu cum sa incep. Ar fi trebuit sa scriu mai devreme, dar am vrut sa ma obisnuiesc un pic cu gandul(inca nu am reusit) si am vrut sa protejez alte persoane, care inca nu au aflat de aceasta tragedie. Au trecut mai bine de 2 saptamani de cand un prieten de-al meu s-a stins. Elvis. Baiatu fara de care, salonul 12, nu era “salonul12″. Ne implinea, ne completa, nu dadea inapoi de la nimic, era ferm pe pozitie si insufla un aer de luptator oricui. Asa a fost pana in ultima clipa. PUTERNIC, IUBITOR SI IUBIT. Acum imi trec atatea prin minte, atatea amintiri frumoase, atatea clipe in care ar fii trebuit sa plangem, sa suferim dar spre mirarea celor din jur noi radeam, ne bucuram. Traiam fiecare clipa.
Am fost 4.”Spartanii lu’ Borcea” Am mai ramas 3. 2 sunt in spital si 1 tot acolo v-a ajunge. Tot in spital. Eu. Eu cu o sansa in plus, oferita si de Elvis. Ma ajuta de dincolo. Cat poate cum poate. 
Cine a fost Elvis? Un tanar de 30 de ani. Un om plin de viata. Un motociclist inrait. Un prieten minunat. Un caracter deosebit. Un sot devotat si un fiu minunat. Ce mi-a oferit mie elvis … o prietenie unica, intelegere, o sansa in plus, putere si imbarbatare, o gramada de amintiri frumoase si o multime de prieteni, o sora – Cami, sotia lui si o familie numeroasa in barlad. Spune-mi ce prieteni ai ca sa iti spun cine esti – un vechi proverb care a trecut prin mintea celor care au vazut cortegiul funerar defiland prin barlad si care pe moment si-au facut o impresie despre elvis. Am vaz lumea cum se oprea pe strada … strigau “putere familiei” “Dumnezeu sa il odihneasca” am vaz trecatori care au inceput sa planga… am asistat la ceva fenomenal. Plangea lumea la balcoane, plangeau privitorii si motocilistii plangeau cu tot cu motoarele lor. Toata lumea ia adus un ultim omagiu. O scena induiosatoare si incarcata de emotie a fost cand un boschetar sa apropiat de dric si cu lacrimi in ochii sia scotocit buzunarele si tot banetul gasit la pus in sicriu, pentru elvis, sa aiba si el pe lumea cealalta. Atunci inca odata am spus …. mare om ai fost ma… mare om.
A avut parte de o sotie iubitoare. A avut parte de viata. Scurta cum a fost ea, s-a bucurat de fiecare clipa. A avut parte de o despartire prematura de cei care l-au iubit si l-au stimat. A avut parte de salve de tun in ultima lui zii pe pamant si de onoruri din partea colegilor de serviciu. 30 de ani a trait pt altii, a ajutat si a iubit tot ce i-a iesit in cale. Oare cate ar mai fii putut face.
Dupa inmormantarea ralucai am spus ca nu mai pot sa plang. M-am inselat. Am plans ca un copil. Am plans in hohote, am plans de nu mai aveam aer, am suspinat. Si acum plang. Sufletul imi plange. Plangeti si voi. Aveti pentru cine. Plageti-l pe Elvis-Adrian. Nu mai pot. Nu mai am cuvinte.